dumitru alaiba

Cetățenii Republicii Moldova, atât cei din țară, cât și cei aflați peste hotare, au acum posibilitatea să obțină orice tip de cazier juridic de la distanță, într-o singură zi. Anunțul a fost făcut, pe 23 iunie, de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. „A devenit prioritar pentru noi să livrăm cetățenilor acest

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba susține că zilele următoare deținătorii de patentă vor primi prin poștă, acasă, materiale informative despre tranziția la activitatea independentă. Alaiba a declarat că nu înțelege cum ar arăta un compromis pe subiectul aparatului de marcat. Astfel, el a ținut să adauge că acesta

Ministrul Economiei Dumitru Alaiba a fost în Piața din Cahul pentru a discuta cu comercianții-patentari despre noua reformă a patentei, care urmează să intre în vigoare din 1 iulie. Oficialul a relatat că a auzit multe reproșuri de la oameni precum că prin această reformă statul ar încerca să le

Viceprim-ministrul Dumitru Alaiba a comentat recentele majorări de salarii în rândul miniștrilor, dur criticate în mediul online. Alaiba a menționat, în cadrul unei emisiuni televizate, că dublarea salariilor a fost necesară, întâi de toate, pentru a atrage specialiști buni în domeniu. Șeful de la Economie recunoaște, în acest context, că

Viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, tot el ministrul al Economiei, susține că nu știe cine a decis ca Guvernul să renunțe la tradiționalul raport al primelor 100 de zile de activitate. „Eu sunt la etajul 2 și am mult de lucru”, a spus el. Oficialul declară că raportul ar fi, de fapt,

Republica Moldova intenționează să simplifice sistemul de taxe, în încercarea de a scoate una dintre cele mai sărace țări din Europa din criza economică provocată de războiul din Ucraina, a declarat ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, într-un interviu pentru Bloomberg, citat de Digi24. Modificările sistemului fiscal, care includ o revizuire a

Republica Moldova are peste 500 de servicii publice care sunt prestate de diferite instituții, din ele – 208 servicii sunt digitalizate. Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba, din aceste 208 servicii digitalizate, 49 de servicii nu au fost solicitate în format digital nici măcar o dată în 2022.

Furnizorul britanic de servicii bancare Revolut, își va începe, în curând, activitatea în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, care a precizat că Revolut va debuta în țara noastră cu versiunea Lite App. „În sfârșit! După un an de negocieri, în curând, și utilizatorii din

Un grup de patentari a organizat, pe 5 iunie, la Guvern, un flashmob prin care și-au manifestat dezacordul față de reforma patentei. Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, nu era prezent în acel moment la Guvern, însă, ulterior a venit cu o reacție pe o rețea de socializare. Acesta a declarat că

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a anunțat că a avut o discuție cu conducerea filialei din România a companiei americane Electronic Arts (EA), cea mai mare companie de jocuri video din lume. Dumitru Alaiba a declarat că industria de gaming din Republica Moldova are o ofertă atractivă, astfel

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x