mai.gov.md

Moldovenii pot obține cazierul judiciar, online, din orice colț al lumii. Cum îl pot solicita

Cetățenii Republicii Moldova, atât cei din țară, cât și cei aflați peste hotare, au acum posibilitatea să obțină orice tip de cazier juridic de la distanță, într-o singură zi. Anunțul a fost făcut, pe 23 iunie, de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. 

A devenit prioritar pentru noi să livrăm cetățenilor acest serviciu electronic, în cea mai simplă și rapidă formă. Peste 100 de mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare nu vor mai pierde timpul pe drumuri și nu vor suporta cheltuieli suplimentare ca să obțină actele ce le deschid accesul la piața muncii, la instruiri, recalificări”, a declarat ministra afacerilor interne Ana Revenco, în cadrul unui eveniment.

Prin intermediul sistemelor integrate, cazierele pot fi apostilate, la solicitare, de către Agenția Resurse Informaționale Juridice din cadrul Ministerului Justiției.

Se menționează că serviciul permite un nivel înalt de securizare a datelor personale cu caracter sensibil.

Cazierele digitale pot fi accesate doar prin intermediul cabinetului personal guvernamental al cetățeanului, MCabinet, iar descărcarea acestora se face cu ajutorul semnăturii electronice. Autenticitatea documentelor poate fi verificată în orice moment, din orice colț al lumii, scanând codul QR înserat pe cazier, fapt care exclude orice tentativă de falsificare a documentelor digitale.

Suntem hotărâți să accelerăm procesul de digitalizare a serviciilor publice și să aducem beneficii tangibile pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul în care se află”, a menționat Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Costurile serviciilor au rămas aceleași, iar digitalizarea nu exclude emiterea cazierelor pe suport de hârtie. Cetățenii care preferă un cazier emis în format „clasic”, pot solicita ca acesta să le fie livrat direct la inspectoratul raional de poliție, serviciu care le va fi prestat gratuit.

La fel, cazierul pe suport de hârtie, cu sau fără apostilare, în limbile română, engleză sau rusă, poate fi solicitat la domiciliu, prin intermediul serviciului guvernamental M-Delivery, care asigură livrarea cazierului în peste 200 de țări ale lumii.

În 2022, Serviciul de Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne (STI al MAI) a înregistrat peste 95 de mii de cereri de eliberare a cazierului judiciar, acesta fiind cel mai solicitat serviciu.

De asemenea, au fost emise peste 17 mii de caziere contravenționale și mai bine de 7 mii de caziere judiciare detaliate.

Proiectul cu titlul generic E-cazier a fost lansat de STI al MAI în regim de pilotare pe data de 19 iunie, în colaborare cu Agenția pentru Guvernare Electronică. În doar 5 zile, peste 1800 de cereri au fost depuse online, un indice comparabil cu numărul cererilor depuse de cetățeni la ghișeul fizic al STI (cca 2 mii de solicitări de caziere, în mediu, pe săptămână). Fiecare al zecelea cetățean a cerut un cazier apostilat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia a atacat cu rachete balistice Kievul: cel puțin 9 persoane au murit

Armata rusă a atacat cu rachete balistice capitala Ucrainei în noaptea de 31 iulie spre 1 august. Potrivit autorităților locale, în urma bombardamentelor, cel puțin nouă persoane au murit, iar alte 28 au fost rănite.

Printre persoanele rănite se numără doi adolescenți de 13 și 17 ani. Victimele primesc îngrijiri medicale.

Pagubele provocate de atac au fost raportate în cinci raioane ale capitalei ucrainene, transmite DW.

În raionul Solomianski, două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite, inclusiv doi copii. O clădire de locuințe cu cinci etaje a fost parțial distrusă, iar în zonă au izbucnit incendii. Salvatorii au evacuat 35 de persoane de la etajele superioare ale imobilului, iar focul a fost ulterior stins.

În raionul Darnîțki, atacul a provocat distrugeri la o clădire administrativă și la un imobil nerezidențial. Au fost raportate, de asemenea, incendii la automobile și pagube la clădiri. Aici au murit șapte persoane, iar alte 14 au fost rănite, printre acestea fiind doi copii.

Și în regiunea Kiev au fost raportate consecințe ale atacului. Un incendiu a izbucnit la o întreprindere industrială, iar două persoane au fost rănite, potrivit administrației militare regionale.

Precizăm că, în cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei, în total, 35 de rachete, dintre care 27 balistice, precum și 185 de drone de atac de diferite tipuri. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că forțele ucrainene au reușit să doboare doar o singură rachetă balistică, pe fondul lipsei de rachete-interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: