Premierul Vasile Tofan confirmă că „foarte probabil” vor exista creșteri ale tarifelor la energia electrică. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie, după ce directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până
Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova. Estimarea a fost făcută de directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, la ediția din 21 octombrie a emisiunii „Puterea a Patra” de la N4. „Noi vorbim de trei componente importante. Una este
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, nu exclude o eventuală majorare a tarifelor la energia electrică, în contextul creșterii costurilor de achiziție a energiei în regiune. Oficialul spune însă că o decizie va putea fi discutată abia după ce vor fi cunoscute datele privind costul mediu de achiziție pentru luna august. „Apelurile
Tarifele la lumină ar putea crește, dacă furnizorii vor continua să cumpere energie electrică la prețuri mai mari decât cele incluse în tariful actual. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, la JurnalTV. Șefa statului a îndemnat populația și mediul de afaceri să reducă consumul de energie în orele
Locuitorii Republicii Moldova au fost îndemnați să consume energia electrică în mod rațional și responsabil, în special în orele de vârf. Apelul a fost lansat în dimineața zilei de 24 martie, în contextul deconectării liniei electrice Isaccea–Vulcănești. Potrivit autorităților, măsura este necesară pentru a evita suprasolicitarea rețelelor electrice de transport
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai puțin pentru energia electrică. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a propus spre consultări, pe 6 martie, noi tarife la lumină, mai mici atât decât cele solicitate de furnizori, cât și decât cele aflate acum în vigoare. Astfel, potrivit proiectelor, pentru
În Republica Moldova, energia electrică ar putea deveni mai ieftină. Furnizorii au adresat o solicitare în acest sens Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). NM explică de ce furnizorii nu sunt de acord cu calculele ANRE, ce probleme există în metodologia de calcul a tarifelor și ce rol joacă
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a explicat motivele pentru care tarifele la energia electrică nu scad, deși în luna mai energia a fost cumpărată la cel mai mic preț din acest an. Oficialul a subliniat că evoluția tarifelor în R. Moldova depinde de dinamica bursieră. Ministrul Energiei a adăugat că, deși
Compensațiile pentru energia electrică, din banii oferiți de Uniunea Europeană, vor fi acordate până la sfârșitul anului 2025. Acestea ar putea fi oferite începând cu luna februarie. Toate gospodăriile vor beneficia de ajutor, indiferent dacă s-au înscris sau nu pe platforma de compensații. Deputatul Radu Marian a explicat de ce
Premierul Dorin Recean a fost întrebat, în timpul vizitei la Varnița, dacă urmează noi majorări ale tarifelor la energia electrică pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. „Astăzi nu există premise ca prețurile să crească”, a dat asigurări oficialul. În continuare, el a îndemnat cetățenii să economisească consumul de