europol

Autoritățile din Republica Moldova, Ucraina și Europol au reținut, în cadrul unei operațiuni internaționale, trei mercenari din Chișinău, Bălți și Ialoveni, care ar fi luptat în regiunea ucraineană Donețk. Operațiunea a inclus, de asemenea, 50 de percheziții, în diferite raioane ale R. Moldova, în privința altor mercenari, printre care figurează

Europol colaborează în stânsă legătură cu funcționarii ucraineni, pentru a diminua riscul contrabandei cu arme de foc spre Uniunea Europeană, se arată într-o declarație oficială a instituției. Comunicatul a fost publicat după ce declarațiile speakerului instituției Jan Op Gen Orth ar fi fost interpretate greșit de către agenția DPA și

Începând cu 30 martie curent, o echipă a EUROPOL a dat startul unei noi misiuni în Republica Moldova. Grupul de experți în gestionarea crizei actuale generate de războiul din Ucraina au început deja să acorde asistență în consolidarea capacităților de analiză a riscurilor, analiză strategică și cyber pentru toate structurile

Șase copii – victime ale abuzului sexual au fost identificate în urma celui de-al 9-lea grup de lucru pentru identificarea victimelor, organizat de Centrul european de criminalitate cibernetică (EC3) al Europol, informează Poliția Republicii Moldova pe 2 iulie. 41 de specialiști în identificarea victimelor din întreaga lume, în perioada 14-25

Catherine De Bolle, directoarea Europol, agenţia Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, a avertizat asupra pericolului apariţiei unor false vaccinuri împotriva coronavirusului, transmite duminică dpa și AGERPRES. Într-o serie de declaraţii publicate duminică în ziare aparţinând grupului media Funke, De Bolle a vorbit despre riscul real

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x