Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman a comentat vizita bașcanului Găgăuziei Evghenia Guțul la Moscova. Doina Gherman a remarcat că Guțul se află în capitala rusă pe 1 martie, zi în care regretatul opozant Alexei Navalnîi, despre care liderii mondiali consideră că a fost omorât de președintele Vladimir Putin, a fost înmormântat.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, se află astăzi,1 martie, la Moscova. În cadrul unei întrevederi cu președinta Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienko, Guțul a denunțat „presiuni” din partea Chișinăului și a solicitat sprijinul Rusiei. În reacție, Matvienko a numit cursul Chișinăului „rusofob”, scrie agenția Ria Novosti. „Drepturile găgăuzilor sunt încălcate de
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Janis Mazeiks a declarat că nu s-a întâlnit cu noul bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul, pentru că aceasta face parte din echipa oligarhului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Diplomatul a precizat că misiunea diplomatică a UE nu
Protest și contra-protest astăzi, 22 februarie, la Curtea Constituțională. Manifestațiile au început în timp ce Înalta Curte a reluat examinarea sesizărilor depuse de autoritățile de la Comrat împotriva modificării Codului fiscal, care prevede restituirea TVA-ului din bugetul Găgăuziei. „Găgăuzia este puternică” a scandat mulțimea adunată în fața CC, pe fundalul
Deputații independenți, membri ai echipei oligarhului fugar Ilan Șor, au înregistrat la Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) o sesizare în care solicită verificarea constituționalității refuzului președintelui țării, Maia Sandu, de a semna decretul de numire a bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, în calitate de membru al Guvernului. Anunțul a fost făcut
Bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul și ex-președintele Republicii Moldova Petru Lucinschi participă la cea de-a 27-a ediție a Summit-ului Economic Eurasiatic, care se desfășoară la Istanbul, Turcia, în perioada 21-22 februarie. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, guvernatoarea a declarat că, în marja evenimentului, va discuta cu partenerii „noi direcții de
Curtea Constituțională (CC) a amânat examinarea sesizărilor împotriva modificării Codului fiscal privind restituirea TVA în Găgăuzia. În ședinței din 15 februarie, magistrații Înaltei Curți au decis să revină la examinarea cauzei în fond săptămâna viitoare, deoarece au apărut noi materiale în cadrul acesteia. Ședința a fost marcată de îmbrânceli între
Participanții la marșul din Găgăuzia au fost serviți, gratuit, cu ceai și prăjituri. În context, corespondenții NewsMaker l-au întrebat pe Mihail Vlah, consilierul bașcanului Găgăuziei, din ce bani a fost organizată manifestația. Vlah a refuzat să comunice, menționând doar că „Dumnezeu dă totul”. În timpul unor declarații pentru jurnaliști, consilierul
Reprezentanții „Nordgaz Furnizare” – furnizorul de gaze naturale devenit cunoscut după ce fugarul Ilan Șor și bașcana Evghenia Guțul au promis să aducă gaz cu 10 lei pentru consumatorii din Găgăuzia și nu doar – s-au plâns că au fost refuzați de două bănci din Moldova. Cele două ar fi
Bașcana autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, susține că construcția, în Găgăuzia, a parcului de distracții pentru copii, similar celui din Orhei – GăgăuziaLand – promis în campania electorală, va începe din primăvară. Lucrările urmează să fie gata pe 1 iunie 2024. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Compania