Un copil de trei ani din orașul Soroca a fost diagnosticat cu rujeolă, după ce a revenit recent cu părinții din Federația Rusă. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, într-un comunicat din 4 decembrie. Potrivit instituției, atât minorul, cât și persoanele cu care a contactat nu au fost vaccinate
Decizia Rusiei de a impune embargo la fructele și legumele moldovenești este nefondată și lovește în producătorii moldoveni. Declarația a fost făcută de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Instituția a spus că Moldova exportă fructe și legume în peste 80 de țări ale lumii și nici o țară, cu
Kremlinul consideră că rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova ar demonstra că moldovenii își doresc dezvoltarea relațiilor cu Federația Rusă. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, după ce, în ajun, președinta Maia Sandu a declarat că între Moldova și Rusia nu există un
Uniunea Europeană a început să discute cu autoritățile de la Kiev despre posibilitatea încheierii unui acord cu Federația Rusă – țară care continuă să ducă un război neprovocat în Ucraina de mai bine de un an și jumătate. Informația a fost raportată de publicația NBC News cu referire la actuali
Autoritățile de la Moscova ar putea să blocheze activitatea jurnaliștilor moldoveni din Rusia, după ce Serviciul de Informație și Securitate (SIS) al Moldovei au blocat 31 de portaluri web, inclusiv rusești. Declarația a fost făcută președintele Uniunii Jurnaliștilor din Rusia Vladimir Soloviev pe 30 octombrie, pentru agenția de presă rusă
Un cetățean al Federației Ruse, implicat în activități teroriste, a fost reținut în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de 29 octombrie, de reprezentanții Poliției de Frontieră a Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD au identificat și reținut un cetățean rus, dat în
Deputatul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) Andrian Cheptonar a venit cu o reacție după ce purtătoarea de cuvânt a MAE-ului rus Maria Zaharova a criticat faptul că în proiectul Strategiei de Securitate a Moldovei se statutează că Rusia este una din principalele amenințări la adresa securității țării, calificând
Republica Moldova va mai denunța trei acorduri cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) și unul cu Federația Rusă. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Parlamentului de la Chișinău, pe 6 septembrie. Membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană au aprobat, pe 6 septembrie, avizele consultative privind denunțarea a trei acorduri
Doi moldoveni, care se aflau în căutare internațională, au fost reținuți în Federația Rusă și extrădați în Republica Moldova. Unul dintre bărbați este suspectat de viol, iar celălalt – de proxenetism și trafic de minori. Poliția a anuțat, pe 11 iulie, că ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în conlucrare cu
Decizia Chișinăului de a denunța acordurile cu Comunitatea Statelor Independente se datorează faptului că Federația Rusă a invadat Ucraina. Declarația a fost făcută de deputatul PAS Dan Perciun la ședința legislativului, în timpul dezbaterilor în privința proiectului de lege care prevede retragerea Moldovei din Adunarea Interparlamentară a CSI. În cadrul