fermieri

Deputatul PSRM Radu Mudreac a anunțat că, în urma abrogării legii privind „furtul miliardului”, guvernul va obține suplimentar circa 900 de mln de lei, care ar urma să fie alocate în fondul de subvenționare a agricultorilor. De asemenea, cota TVA pentru anul 2021 va fi exclusă. Președintele Comisiei parlamentare Agricultură

Partidul Socialiștilor (PSRM) susține că responsabili de protestul care s-a produs pe 16 decembrie în fața legislativului sunt deputații din blocul ACUM. Contactată de NM, purtătoarea de cuvînt a formațiunii, Irina Astahova, a menționat că manifestanții au provocat leziuni unor polițiști în timp ce avansau cu tractoarele. „Responsabili de protestul

Deputatul Partidului Socialiștilor (PSRM) Bogdan Țîrdea susține că agricultorii care au protestat pe 16 decembrie în fața clădirii parlamentului luptă cu propriul popor. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta a dat de înțeles că în spatele fermierilor ar sta interese străine. „Am scris încă ieri că agro-milionarii vor

Mai mulți agricultori care au protestat în ultimele zile față de atitudinea guvernului privind problemele cu care se confruntă, au pornit cu tractoarele spre clădirea parlamentului, unde urmează să se desfășoare ședința plenară. Unele mijloace de transport au urcat chiar pe scările din fața clădirii. Zeci de polițiști au fost

Poliția Republicii Moldova îndeamnă fermierii care protestează în centrul capitalei să manifeste un comportament pașnic și civilizat, menționând că toate acțiunile ilegale sunt înregistrate. „Vom reacţiona prompt şi în conformitate cu legislaţia, pentru a preveni şi combate oricare comportament şi acţiuni care au scopul destabilizării situaţiei şi ordinii de drept.

Câteva zeci de fermieri din diferite regiuni ale țării au organizat pe 15 decembrie un protest în centrul Chișinăului. Aceștia au aduse boxe și un microfon în Piața Marii Adunări Naționale. Ei sunt nemulțumiți de atitudinea guvernului față de problemele cu care se confruntă fermierii. De asemenea, sunt împotriva propunerii

Pe 9 decembrie, fermierii cu mai multe tractoare s-au adunat în centrul Chișinăului pentru a protesta. Protestatarii consideră că guvernul nu a făcut față consecințelor crizei din cauza secetei și a pandemiei coronavirusului. S-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale pentru a „exprima nemulțumirea față de acțiunile iresponsabile ale autorităților”.

Fermierii cu utilaje agricole au venit și la Chișinău pentru a participa la protestul din Piața Marii Adunări Naționale. În același timp, așa cum a spus jurnalistul Dumitru Ciorici, poliția a oprit aproximativ 40 de tractoare la intrarea în Chișinău. După cum a declarat reprezentantul fermierilor Vasile Mîrzenco la protest,

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că de pe 2 decembrie, agricultorii au posibilitatea să depună cereri pentru a solicita compensații pentru semănăturile de culturi agricole de grupa a II-a, ce au fost afectate de secetă. Pentru a obține ajutorul financiar, solicitantul trebuie să dețină sau să

Pe 2 decembrie, fermierii s-au adunat în centrul Chișinăului pentru a protesta. Protestatarii consideră că guvernul nu a făcut față consecințelor crizei din cauza secetei și a pandemiei coronavirusului. S-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale pentru a „exprima nemulțumirea față de acțiunile iresponsabile ale autorităților”. Agricultorii acuză guvernul de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x