Membrii Organizației Teritoriale a Partidului Democrat (PDM) din Orhei au anunțat că își suspendă activitatea și rămân neafiliați în toate organele elective locale din raion. Totodată, aceștia susțin că ar putea reveni în PDM odată cu schimbarea conducerii partidului, inclusiv a președintelui. „Ne exprimăm dezamăgirea față de modul în care
Președintele Partidului Democrat (PDM) Pavel Filip susține că acum o lună, reprezentanții grupului parlamentar Pro Moldova le propuneau deputaților democrați suma de 250 de mii de dolari ca să părăsească formațiunea și să li se alăture. La fel, Partidul „ȘOR” le propuneau 300 de mii de dolari. În prezent, potrivit
Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a declarat că primarilor, consilierilor și deputaților PDM li s-au propus „sume grase” ca să părăsească partidul. Filip susține că „pețitorii care umblă prin țară în pelerinaj pe la echipele noastre din teritoriu sunt Vladimir Cebotari și Marina Tauber”. Declarațiile au fost făcute în cadrul
Președintele Partidului Democrat din Moldova Pavel Filip a reacționat la plecarea Ruxandei Glavan din rândurile formațiunii. Într-o postare publicată pe 1 mai pe pagina sa de Facebook, acesta a menționat că regretă decizia, însă nu este surprins. „Regret plecarea dnei Glavan! Dar plecarea acesteia nu mai surprinde pe nimeni. Era
Fostul deputat din partea Partidului Democrat din Moldova, Gheorghe Brașovschi ar fi părăsit formațiunea, pentru că ar fi fost intimidat de liderul partidului, Pavel Filip și fostul ministru al Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan. Declarația a fost făcută de către deputatul Andrian Candu, la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8,
Partidul Democrat din Moldova (PDM) pretinde la patru ministere, în cazul în care va reuși să ajungă la un compromis cu Partidul Socialiștilor, în vederea creării unei coaliții de guvernare. Dezvăluirea a fost făcută de către liderul formațiunii, Pavel Filip, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV. Președintele
Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA), Vasile Năstase, susține că Partidul democrat (PDM) și Partidul Socialiștilor (PSRM) ar fi ajuns la o înțelegere, în urma căreia PDM „va obține Externele, Apărarea, Educația, Ministerul Economiei, Agenția Servicii Publice, Agenția Medicamentului, Moldtelecomul și IS Cricova”. Deputatul PSRM, Grigore Novac, a comentat pentru
Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, a venit cu o reacție după ce deputatul Gheorghe Brașovschi a anunțat că părăsește formațiunea și se alătură grupului „Pro Moldova”. Pe pagina sa de Facebook, parlamentarul a menționat că „resetarea PDM merge bine”. „Sponsorii „au decis să contribuie cu bani proprii
Majoritatea deputaților a respins joi, 27 februarie, adoptarea unei declarații privind cu privire la comemorarea victimelor conflictului armat din 1992, propusă de reprezentanții blocului ACUM. Într-un briefing de presă, președintele fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a calificat deicizia colegilor drept „regretabilă”. De cealaltă parte, deputatul democrat, Pavel
Motivele pentru care un grup de deputați în frunte cu Andrian Candu au anunțat că părăsesc Partidul Democrat (PDM) sunt altele decât cele anunțate public. Mai mult, „nu este jocul lor”, dar au fost influențați din exterior. Despre acest lucru a anunțat președintele PDM, Pavel Filip în cadrul unei conferințe