фото

În prima noapte a anului 2025, pe cerul din Republica Moldova și România a putut fi observată Aurora Boreală – fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă pe cerul nocturn. Imagini cu fenomenul au fost distribuite pe rețelele de socializare. În Republica Moldova, Aurora Boreală a fost vizibilă la Soroca.

Mai multe organizații neguvernamentale din domeniul mass-media au emis o declarație în care condamnă „tentativele sfidătoare ale Primăriei Bălți de a împiedica activitatea jurnaliștilor”. Potrivit Centrului pentru Jurnalism Independent, primarul municipiului a aprobat un regulament care instituie o serie de „restricții incompatibile cu prevederile Constituției”. Printre acestea se numără „interdicția

Ziua Națională a Vinului este sărbătorită în acest an pe 5 și 6 octombrie. Evenimentul, aflat la cea de-a XXIII-a ediție, reunește 99 de producători de vin din întreaga țară. Dacă sâmbătă, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) au urcat artiști ca Vali Boghean, Pasha Parfeni, Surorile Osoianu,

Acum 10 ani, am apăsat butonul și am lansat NewsMaker. În tot acest timp, echipa NM, împreună cu cititorii, telespectatorii și ascultătorii noștri, a parcurs un drum lung. Am fost alături de voi în perioade de crize politice, reforme economice și schimbări sociale. Împreună am trecut prin pandemie și continuăm

Pe 16 iunie, la Chișinău, a avut loc un marș al solidarității – Pride 2024 – în susținerea comunității LGBT. La eveniment, potrivit Genderdoc-m, au participat peste 800 de persoane, printre care și doi deputați. Acesta ar fi cel mai mare Marș Pride din istoria Republicii Moldova. Tot duminică, în

Interpreta și prezentatoarea TV Gloria Gorceag a ajuns la spital. Ea a menționat că o mașină care „încerca să facă drifturi” pe strada Vadul lui Vodă din capitală s-a proiectat în automobilul ei. Accidentul a avut loc în seara zilei de 15 martie. Interpreta a spus că nu va putea

Pe parcursul zilei de 26 noiembrie, în mai multe localități din Republica Moldova a nins abundent. Ninsorile au fost însoțite de vânt puternic. Ziua de duminică a fost marcată de accidente, localități fără lumină, inclusiv trasee blocate. NewsMaker vă prezintă imagini surprinse pe străzile capitalei, cu prima zăpadă din acest

Accident în cartierul Poșta Veche din capitală, cu implicarea a două mașini. Cele din urmă s-au lovit pe strada Ceucari. Unul din automobile presta servicii de taxi. Pentru NM, ofițerul de presă al poliției capitalei Natalia Stati a raportat că oamenii legii au fost informați pe 28 octombrie, la ora

Inima Republicii Moldova, Chișinău, marchează astăzi, 14 octombrie – zi în care creștinii ortodocși sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului pe stil vechi – hramul. Tradițional, sărbătoarea a început cu depunere de flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și cu liturghia de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”. ,,Orașul Chișinău

Liderul cecen Ramzan Kadîrov susține că șeful grupării paramilitare ruse Wagner Evghenii Prigojin „în ultimul timp fie nu a văzut, fie nu a vrut să vadă imaginea completă a ceea ce se întâmplă în țară”. Kadîrov a spus că i-a cerut lui Prigojin „să-și lase ambițiile personale”, însă „așa era

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x