65 % dintre consumatorii casnici și-au achitat facturile pentru gazul consumat în luna ianuarie. Informația a fost confirmată de către președintele Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în dimineața de 18 februarie. El a precizat că se depun eforturi pentru a achita „Gazpromului” banii necesari până luni, 21
Susținătorii Partidului „ȘOR” au organizat pe 11 februarie un protest și la Taraclia, concomitent cu cel de la Bălți. Aceștia s-au arătat nemulțumiți, în principal, de creșterea tarifului la gaz. La acțiune au participat circa 20 de persoane. Manifestanții au scandat „Jos Maia Sandu” și au adus pancarte cu mesaje
În Moldova, au fost majorate tarifele la gazele naturale. Adunarea Populară a Găgăuziei a decis să clarifice această situație. Și au decis să-i adreseze o scrisoare lui Putin… și nu numai. Ce-și doresc din partea Rusiei cei din Adunarea Populară? Și ce zic autoritățile centrale? Urmăriți în noul video NM.
Prim-ministra Natalia Gavriliță regretă că un grup de deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei se folosesc de criza gazelor pentru a „politiza lucrurile”. Reacția vine după ce aleșii poporului de la Comrat au anunțat că vor expedia o scrisoare adresată oficialilor ruși ca să ofere Autonomiei Găgăuze gaz la preț
Autoritățile Republicii Moldova trebuie să poarte discuții cu partenerii ruși, dacă vor să obțină un preț bun pentru gazele naturale. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele de onoare al PSRM Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni televizate, din 8 octombrie. Dodon a menționat că, deocamdată, despre
Deputații Adunării Populare a Găgăuziei au anunțat pe 8 februarie că vor expedia o scrisoare adresată președintelui rus Vladimir Putin, adjunctului administrației prezidențiale a Rusiei Dmitrii Kozak, ambasadorului Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov și președintelui consiliului de administrație al concernului Gazprom, Alexei Miller. Aleșii de la Comrat le solicită oficialilor
SA „Moldovagaz” anunță că a primit petiţii de la consumatori din diferite regiuni ale R. Moldova, în care se aduc acuzații că la furnizarea gazelor naturale nu sunt respectaţi parametrii de calitate sau că gazele sunt amestecate cu aer. Prin urmare, reprezentanții Moldovagaz spun că calitatea gazelor naturale furnizate consumatorilor
Până pe 2 februarie, 100 de consumatori finali din Republica Moldova au depus cereri prin care solicită să fie scutiți de compensații la facturile pentru gaz. Informația a fost confirmată de către președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz. „100 de consumatori au refuzat compensația oferită de guvern de la buget
Comisia pentru Situații Excepționale a decis, în cadrul ședinței din 1 februarie, compensarea diferenței de preț pentru consumatorii casnici și pentru cei non-casnici, în urma noii majorări a tarifelor la gazele naturale. Astfel, în susținerea consumatorilor casnici, Guvernul va compensa 79,8% din diferența rezultată în urma majorării de preț pentru
Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz Vadim Ceban a precizat pe 1 februarie că tariful aprobat de Agenția pentru Reglementare Energetică (ANRE) nu ar include toate abaterile financiare. Mai precis, ar acoperi doar 515 mln de lei, pe când suma totală ar ajunge la 2 miliarde de lei. Reacția vine