Republica Moldova a depășit cea mai complicată perioadă din punct de vedere energetic și privește cu optimism către viitor, spune ministrul Energiei, Victor Parlicov. Oficialul declară că dacă până acum autoritățile s-au focusat, în principal, pe gestionarea crizei în domeniu, acum principalul obiectiv sunt accesarea și lansarea proiectelor menite să
Președinta Maia Sandu răspunde criticilor aduse, în mare parte de opoziție, care susține că Moldova ar fi putut beneficia de gaze naturale la un preț mai bun, dacă șefa statului ar fi negociat direct cu liderul rus Vladimir Putin. Președinta respinge public acuzațiile și acuză opoziția de manipulare. „Iarăși o
Moldovagaz a venit cu o reacție, după ce Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în cadrul ședinței din 7 iunie, noile prețuri la gazele naturale, achitate inclusiv de consumatorii casnici. Compania susține că decizia Agenției va duce la acumularea unor devieri financiare semnificate în 2023, dar și
Cetățenii Republicii Moldova vor achita mai puțin pentru gazele naturale consumate. Decizia a fost luată pe 7 iunie de Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică (ANRE), la cererea Moldovagaz. Astfel, potrivit ANRE, consumatorii casnici vor achita un tarif de 16,73 lei, fără TVA inclus, sau 18,07 lei (cu TVA), ceea
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va avea pârghiile necesare pentru a interveni rapid în revizuirea tarifelor pentru furnizarea gazelor naturale. O Dispoziție în acest sens a fost aprobată, pe 31 mai, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Astfel, SA „Moldovagaz” va prezenta
Chestiunea gazelorÎncepând cu săptămâna viitoare, Moldova va achiziționa gaze naturale la un preț mult mai mic. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul Dorin Recean. Premierul a remarcat că acest lucru va îi permite guvernului să reducă tariful pentru consumatori: «Nu o să speculez acum cu cât, dar în curând, vom avea
Republica Moldova va procura, începând cu săptămâna viitoare, gaze naturale la preț mai mic. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean de la tribuna centrală a Parlamentului. Oficialul susține că achizițiile la preț mai mic vor permite Guvernului să solicite diminuarea tarifului pentru consumatorii finali. „Nu o să speculez
Guvernul Republicii Moldova a desecretizat parțial, fără a menționa denumirile companiilor, tranzacțiile de gaze naturale din ultimul an, achiziționate din creditul oferit de BERD și urmare a dispozițiilor CSE. Astfel, potrivit Energocom, în perioada 23 mai 2022 – 19 ianuarie 2023, compania deținută în proporție de 100% de stat a
Bursa Română de Mărfuri acuză compania Energocom că a indus în eroare populația Republicii Moldova când a prezentat, pe 13 aprilie, prețul final al gazelor naturale procurate din România, comparativ cu cele procurate în regim de testare din Grecia, fără a menționa costurile de transport efective. „Considerăm că datele publicate
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu anunță că, în premieră, Republica Moldova a importat gaze naturale în sistem revers, dinspre Vest spre Est. „Energocom a procurat gaze naturale, care au fost transferate prin punctul de livrare Budnice din Slovacia, la frontieră cu Ucraina”, a precizat oficialul moldovean, pe 3