În marga summit-ului Comunității Politicii Europene de la Granada, președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu omologul său francez Emmanuel Macron. Șefa statului a declarat că liderul de la Paris i-a reconfirmat sprijinul Franței pentru Republica Moldova. „Astăzi, am avut o discuție productivă cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Am
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere pe 5 octombrie, la Granada, Spania, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. În cadrul întrevederii, șefa statului a salutat votul dat de legislativul european pentru Rezoluția în care recomandă Comisiei Europene deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova până la sfârșitul
Președinta Maia Sandu a comentat modificările aduse la Codul Electoral de Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), prin care membrilor Partidului neconstituțional „ȘOR”, al cărui lider era fugarul Ilan Șor, nu vor putea participa în alegeri. Șefa statului a declarat că amendamentele adoptate de PAS vin să „protejeze democrația”.
În cadrul summit-ului Comunității Politice Europene de la Granada, președinta Maia Sandu a discutat cu presa străină. Șefa statului le-a relatat jurnaliștilor despre mesajul pe care-l va transmite la summit, dar și despre amenințările ruse la adresa proceselor electorale din Republica Moldova. Summit-ul Comunității Politice Europene de la Granada a
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a avertizat în debutul summitului Comunității Politice Europene că, dacă nu va fi oprită, iar conflictul cu Ucraina va fi înghețat, Rusia va reuși până în anul 2028 să își refacă forțele militare distruse momentan, iar pericolul este real și pentru alte țări. Liderul de la
Președinta Maia Sandu a ajuns la summit-ul Comunității Politice Europene, care se desfășoară în orașul Granada din Spania. În cadrul unor declarații pentru presă, șefa statului a spus că, la eveniment, va face apel către liderii europeni pentru a lupta împreună împotriva ingerințelor Federației Ruse în treburile interne ale țărilor