guvern

Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se propune instituirea unui moratoriu de 540 de zile asupra obligativității de restituire a plăților pentru pachetele turistice achitate companiilor de turism. Măsura este menită să prevină falimentarea companiilor turistice, care au transferat resursele în adresa partenerilor din afara Republicii Moldova.

Guvernul a aprobat un șir de măsuri pentru perioada stării de urgență în sănătate publică. Astfel, executivul a aprobat acordarea unui spor lunar de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate în mărime de până la un salariu de bază personalului Agenției Naționale de Sănătate Publică,

Membrii cabinetului de miniștri se întrunesc în ședință, astăzi, 18 mai. Executivul urmează să aprobe unele proiecte de legi care cuprind acţiuni menite să acorde suport adiţional cetăţenilor şi agenţilor economici care au fost afectați de situația epidemiologică, inclusiv este vorba despre sectorul turistic. 

Începând cu săptămâna viitoare, angajații din administrația publică centrală, cum ar fi cei din ministere sau alte instituții subordonate guvernului, vor activa conform unui program special. Aceștia își vor începe ziua de muncă la ora 07:30 și o vor încheia la ora 16:00, iar prânzul va fi între orele 12:00

Guvernul a prelungit până pe 15 iunie interdicția de a exporta măști medicale, mănuși medicale și dezinfectanți medicali. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 13 mai. În nota informativă a proiectului se arată că acesta „este elaborat în legătură cu continuarea răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul Republicii

Guvernul a aprobat numirea mai multor ambasadori ai Republicii Moldova în alte state, în cadrul ședinței de astăzi, 13 mai. Este vorba despre următorii ambasadori: Andrian Roșa – ambasador în Letonia; Alexandru Codreanu – ambasadoare în Cehia; Anatol Ciubuc – ambasador în Bulgaria; Alexei Cracan – ambasador în Portugalia; Igor

Membrii cabinetului de miniștri se întrunesc în ședință, astăzi, 13 mai. Pe ordinea de zi sunt incluse 22 de subiecte. 

Președintele Igor Dodon consideră că guvernul condus de Ion Chicu a demonstrat că este profesionist și responsabil. Declarația a fost făcută de către șeful statului, după ședința conducerii de vârf a țării din dimineața zilei de 11 mai, în contextul a șase luni de mandat a executivului. „În această săptămână,

Guvernul Republicii Moldova va iniția noi negocieri privind obținerea unui împrumut în mărime de 200 mln euro din partea Federației Ruse. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, după ședința conducerii de vârf a țării, care a avut loc pe 11 mai. Șeful statului a menționat că nu este

Guvernul a aprobat programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2020. Acesta cuprinde 42 de proiecte. „Programul îşi propune drept scop finanțarea unor proiecte de dezvoltare şi modernizare tehnico-materială a instituţiilor educaţionale, medico-sanitare, de cultură și de sport, de întreţinere a clădirilor şi apeductelor, de iluminat public în localităţile

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x