Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „S Uliţî Roz” va fi redenumit. Instituția va purta numele lui Iurie Harmelin, care este fondatorul, conducătorul artistic şi regizorul principal al acesteia. O inițiativă în acest sens a fost elaborată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și urmează să fie examinată miercuri, 19
Guvernul modifică prevederile programului Prima Casă. Într-o postare publicată în data de 17 februarie pe pagina sa de Facebook, șeful executivului a precizat că vârsta de eligibilitate a potențialilor beneficiari va fi până la 50 de ani și nu până la 45, ca în prezent. Totodată, potrivit noilor prevederi, contribuția
Marți, 18 februarie, premierul Ion Chicu va avea o întrevedere cu Luc Devigne, înaltul oficial al Comisiei Uniunii Europene, care va efectua o vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de șeful executivului, în cadrul conferinței de presă din 17 februarie, după înâlnirea tradițională cu șeful statului și speakerul
Guvernul Republicii Moldova a revocat din funcție șase ambasadori. O decizie în acest sens a fost luat la ședința executivului, astăzi, 12 februarie. Astfel, au fost rechemați din funcție următorii ambasadori: – Victor Osipov, ambasadorul Republicii Moldova în Austria – Vitalie Rusu, ambasadorul Republicii Moldova în Cehia – Mihai Gribincea,
Guvernul României, în frunte cu premierul Ludovic Orban, a fost demis. Moţiunea de cenzură a fost adoptată în parlamentul de la București, anunță Observator.tv, miercuri, 5 februarie. În total, 261 de senatori şi deputaţi au votat moţiunea de cenzură, arată primele informaţii, conform unor surse politice din parlament. 139 de
Aproape întregul cabinet de miniștri, în frunte cu premierul Ion Chicu, au fost incluși în grupul de lucru pentru organizarea „celei de-a 75-a aniversări a Zilei Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența patriei”. Potrivit unui document care urmează să fie aprobat în ședința de miercuri, 5 februarie, a
Pedepsele pentru șoferii nedisciplinați ar putea fi înăsprite, iar conducătorii auto care urcă la volan în stare de ebrietate ar putea rămâne fără mașini. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” din data de 4 februarie. Totodată, oficialul a anunțat că
Oamenii de afaceri au semnalat despre deficitul calitativ și cantitativ al forței de muncă în Republica Moldova, iar acest lucru ar putea compromite desfășurarea lucrărilor de construcție a drumurilor, planificate pentru anul 2020, se anunță într-un comunicat al guvernului, astăzi, 4 februarie. În acest sens, autoritățile au simplificat regimul de
Terenurile agricole din Republica Moldova sunt afectate de lipsa de precipitații, însă deocamdată nu poate fi vorba despre compensații sau subvenții din partea statului. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Ion Chicu, într-o conferință de presă care a avut loc luni, 3 februarie. „Specialiștii din domeniul agriculturii mi-au spus că
Elevii din ciclurile primare și gimnaziale vor fi alimentați gratuit la școală. Anunțul a fost făcut luni, 3 februarie, de către premierul Ion Chicu, după întâlnirea tradițională de luni dimineață cu șeful statului și cu speaker-ul parlamentului. Șeful executivului a menționat că inițiativa îi aparține lui Igor Dodon. „Cunoașteți că