Deputata Marina Tauber, cercetată penal, va putea părăsi Republica Moldova pentru o perioadă de 14 zile, timp în care ar urma să facă „investigații medicale” în Israel. Decizia prin care parlamentar primește undă verde pentru a părăsi temporar țara a fost pronunțată de instanța de judecată pe 8 noiembrie. Potrivit
Premierul Dorin Recean a anunțat că cei 36 de moldoveni, care au reușit să părăsească Fâșia Gaza, vor ajunge în România în după amiaza zilei de 8 noiembrie. „Deja la noapte îi vom avea aici, acasă”, a menționat oficialul, la ședința Guvernului. „Astăzi la ora 3, la București, va ateriza
Autoritățile israeliene au anunțat că, pe 7 noiembrie, aproximativ 600 de străini ar trebui să fie evacuați în Egipt din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei Rafah. Printre străini se regăsesc 51 de cetățeni ai Republicii Moldova. Reprezentanții punctului de control Rafah au publicat o listă a Egiptului
Ambasadorul israelian la Națiunile Unite (ONU) Gilad Erdan a anunțat, pe 30 octombrie – la Consiliul de Securitate al organizației, că el și toți membrii misiunii israeliene vor purta stele galbene ca o amintire a Holocaustului, relatează BBC News. „Le vom purta până când vă veți trezi și veți condamna
Mii de locuitori ai Fâșiei Gaza au pătruns pe 28 octombrie în depozitele și centrele de distribuție a ajutoarelor, luând făină și alte provizii de primă necesitate. O declarație în acest sens a fost făcută de Agenția Organizației Națiunilor Unite (ONU) de ajutorare și lucrări pentru refugiații palestinieni din Orientul
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat pe 27 octombrie o rezoluție prin care se solicită un armistițiu umanitar imediat între Israel și gruparea teroristă Hamas, permiterea livrării asistenței umanitare în Fâșia Gaza, și protejarea civililor palestinieni. Totuși, documentul nu menționează nimic despre atacul Hamas asupra Israelului și
De la începutul războiului declanșat de gruparea militară Hamas în statul Israel și până în prezent, 1855 de cetățeni ai Republicii Moldova au revenit în țară. Pe de altă parte, 591 de moldoveni au ales să plece spre Tel Aviv. Situația rămâne, însă, „foarte dificilă”, în Fâșia Gaza, unde mii
Explozie în stațiunea turistică egipteană Taba. BBC scrie, cu referire la Reuters, că se cunoaște despre 6 victime. Postul de televiziune egiptean Al Qahera News susține că explozia a avut loc în apropierea unei unități medicale și că o clădire a fost avariată. Potrivit informațiilor televiziunii, explozia a fost cauzată
Deputații socialiști și comuniști au solicitat Guvernului de la Chișinău să susțină familia moldoveanului care a murit în Israel. Potrivit socialistului Vlad Batrîncea, cetățeanul Moldovei a lăsat în urma sa trei copii orfani – de trei, șapte și nouă ani. Totodată, el a anunțat că deputații socialiști și comuniști își
Compania IsrAir va opera zboruri comerciale pe ruta Tel Aviv – Chișinău – Tel Aviv, începând cu 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) pe 25 octombrie, la scurt timp după ce a anunțat că și compania israeliană „Arkia” va opera zboruri din