Politică

„El trăiește în Israel ca cetățean al statului Israel”. Ambasadorul Israelului în Moldova, despre Șor, război și moldovenii care muncesc în Israel. Interviu NM

Nicolai Paholinițchii
| 29 ianuarie, 2024
18:09

Ambasadorul Israelului în Moldova, Joel Lion, a povestit într-un interviu acordat corespondentului NM Nicolae Paholnițchi cum a influențat războiul relația dintre Moldova și Israel, despre procedurile de extrădare a lui Ilan Șor și despre refuzul Ministerului Muncii și Protecției Sociale de a trimite migranți în Israel.

„Șor nu a comis nicio crimă împotriva statului Israel”

Cum apreciați relațiile dintre Moldova și Israel în acest moment?

Este dificil să vorbești despre relații când Israelul poartă un război pentru existența sa. Acum, chiar luptăm nu pentru supraviețuire, ci pentru existența statului Israel. Acestea sunt sentimentele pe care le trăim acum. Am fost atacați. Teritoriul nostru a fost invadat. Îi forțăm să se retragă. Ideologia lor este ideologia morții. Metodele lor sunt cruzimea, violul în masă, crima în masă etc. Ei cred că în așa mod îi vor forța pe evrei să părăsească teritoriul statului Israel. Este greu.

Da, ar fi frumos să vin aici pentru a menține relațiile bilaterale – și pentru asta sunt aici, dar e greu de realizat acum acest obiectiv. Există relații foarte bune între Israel și Moldova, continuăm să le susținem și vrem să le păstrăm. Cooperăm în multe domenii: atât pe arena internațională, cât și în domeniul culturii, începem să cooperăm în domeniul economic. A fost o vizită minunată a ministrului nostru de Externe [Eli Cohen] în Moldova, acum fostul dumneavoastră ministru [Nicu Popescu] a vorbit la telefon cu fostul nostru ministru, așa că relația este bună și funcționează la toate nivelurile.

Foto: Tudor Mardei/NewsMaker

Unul dintre cei mai renumiți cetățeni moldoveni care trăiește acum în Israel este Ilan Șor. În Moldova a fost condamnat la 15 ani de închisoare, dar este și cetățean israelian. Cât de real este ca acesta să fie extrădat în Moldova?

Este o problemă juridică și trebuie soluționată ca una juridică. Aceasta nu este o problemă politică, nu este o problemă diplomatică și nu este o problemă ce ține de relațiile bilaterale. Aceasta este o problemă juridică care trebuie soluționată de instanțele din Israel. Există o procedură juridică care trebuie respectată.

Ați putea să ne explicați cum funcționează această procedură?

Aceasta este o procedură juridică adoptată în Israel. Știți că avem un sistem de justiție independent. Cetățeanului îi sunt mai întâi înaintate acuzațiile, apoi merge în instanță, apoi are dreptul să se adreseze tuturor instanțelor şi să facă recurs. Și adevărul este că procedura și metodele nu pot fi dezbătute public. După cum am spus deja, aceasta este o problemă juridică care trebuie rezolvată la nivel de instanțe. În caz contrar este ingerință în justiție. În țările democratice există trei ramuri de guvernare: iar executivul nu poate spune nimic și nu se poate implica în procesele autorităților legislative sau judiciare.

Ministerul Justiției din Moldova s-a adresat Ministerului Justiției din Israel cu o solicitare de extrădare, iar aceasta este în curs de examinare.

Foto: Tudor Mardei/NewsMaker

SUA, UE și Marea Britanie i-au impus sancțiuni lui Ilan Șor. Îi afectează cumva această decizie șederea în Israel? Are vreo restricție?

Nu știu cum și din ce motive – mă refer la motive legale – au decis să aplice sancțiunile. În Israel nu avem un sistem de sancțiuni împotriva cetățenilor țării. Nu există nimic asemănător.

Adică trăiește în Israel ca toți ceilalți oameni?

Trăiește în Israel ca cetățean al statului Israel. El nu a comis nicio crimă împotriva statului Israel.

Foto: Tudor Mardei/NewsMaker

„Suntem în război și nu doar muncitorii străini sunt în pericol”

O altă problemă importantă în relațiile dintre Israel și Moldova are legătură cu munca migranților moldoveni în Israel. Săptămâna trecută, Ministerul Muncii din Moldova a acuzat Israelul că a încălcat un acord care afectează munca lucrătorilor migranți. În special, Ministerul Muncii susține că „lucrătorii sunt angajați pentru a lucra în zone de conflict cu risc sporit, unor lucrători li s-au luat pașapoartele de către angajatori și au fost raportate cazuri de confiscare a bagajelor”. Cum comentați aceste acuzații? Cum poate fi rezolvată această problemă?

Cred că dacă sunt probleme în ceea ce privește acordul dintre Israel și Moldova, atunci acest lucru ar trebui să fie discutat pe canale diplomatice, și nu prin intermediul presei. Două țări prietene nu ar trebui să comunice prin mass-media. Prin urmare, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă întâlnesc cu secretarul de stat Felicia Bechtold și sper să mă întâlnesc cu ministrul [Alexei Buzu].

În al doilea rând, există o neînțelegere a situației din Israel. Suntem în război. Și dacă lucrătorii nu se simt în siguranță, au dreptul să plece. Nu am auzit niciodată de probleme cu pașapoartele și cu bagajele. Cred că nu este adevărat, dar nu am nicio dovadă. Nu pot spune dacă este adevărat sau nu, dar trebuie să verificăm pentru că dacă este adevărat, atunci este o problemă. Dar, din nou, nu doar lucrătorii străini sunt expuși riscului în Israel.

În țara noastră, peste 100 de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza războiului, iar în total aproximativ 250 de mii de oameni au avut de suferit din cauza războiului. Acum toată atenția autorităților este concentrată pe rezolvarea acestor probleme, iar dacă lucrătorii străini au probleme, aceștia vor fi tratați la fel ca cetățenii israelieni. Și dacă nu se simt în siguranță, au tot dreptul să părăsească țara. Nu punem oamenii în pericol și nu îi forțăm să muncească.

Și încă ceva despre migranții care muncesc – anul trecut, ambasadorul Moldovei în Israel, Alexandr Roitman, susținea că Moldova și Israel lucrează la recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. În ce stadiu se află acum acest proces?

Este gata și în proces de a fi semnat de către ministrul israelian al Transporturilor. Dar din nou, suntem în război, ministrul trebuie să-l semneze, iar ministrul nu călătorește. Este important ca cititorii dumneavoastră să înțeleagă că nu dorim să reducem nivelul relațiilor cu Moldova. Iubim Moldova și sperăm ca Moldova să înțeleagă că ducem un război pentru existență.

Înțeleg bine că, în timp ce este război, vizita în Moldova a premierului israelian Benjamin Netanyahu, discutată anterior între țări, este imposibilă, întrucât guvernul nu călătorește în afara țării?

Da, este imposibilă.

„Ce așteptați de la antisemiți?”

Israelul își continuă operațiunea militară în Gaza, care a început după atacul Hamas. Dar multe țări, organizații internaționale și activiști pentru drepturile omului au criticat Israelul pentru atacuri la întâmplare și moartea civililor. Ei vorbesc despre lipsa de respect pentru drepturile omului în regiune și chiar acuză Israelul că a comis crime de război. De exemplu, Amnesty International a scris despre asta acum câteva săptămâni. Care sunt planurile Israelului și când ne putem aștepta la o încetare a focului?

Ce așteptări aveți de la antisemiți? Amnesty International este o organizație antisemită. Amnesty International nu a condamnat niciodată atacul Hamas asupra cetățenilor israelieni din 7 octombrie. ONU nu a condamnat niciodată atacul Hamas. Când am încercat să luăm legătura cu organizațiile internaționale și să vorbim despre violuri, au adus dovezi – dacă doriți, vă pot arăta probele (ambasadorul i-a arătat corespondentului NM câteva videoclipuri legate de atacul Hamas asupra Israelului – NM) – nimeni nu a vrut să ne asculte. Deci, ce așteptăm de la astfel de organizații care se opun Statului Israel și încearcă să ajute organizația teroristă barbară Hamas, al cărei scop în Convenția din 1988 este declarat a fi distrugerea Statului Israel. Vor să ucidă evrei. Și iată dumneavoastră veniți și mă întrebați dacă armata israeliană se comportă etic. Știți, dacă am fi vrut așa și nu am fi respectat dreptul internațional, atunci pe 8 octombrie nu ar mai fi fost niciun Hamas în Gaza. Facem totul în conformitate cu dreptul internațional. Facem tot posibilul pentru a nu răni oamenii neimplicați.

De ce aceste organizații nu întreabă unde sunt cei 136 de israelieni răpiți din paturile lor de către Gaza? Mame, copii, vârstnici. Și nimeni nu vorbește despre aceasta. Hamas este cea care comite crime împotriva umanității. Hamas este cea care nu permite Crucii Roșii să ajungă la ostaticii răpiți. Hamas își ia ostatică propria populație. Hamas este cea care lansează rachete din spitale, construiește tuneluri sub spitale, pune RPG-uri sub paturile copiilor. Deci cine comite acum crime împotriva umanității? De ce nu vorbește lumea despre asta?

Nu justific Hamas. Dar cum ar arăta un plan de pace pentru Gaza?

Două lucruri. Doriți să înceteze războiul? Hamas se predă și toți ostaticii noștri se întorc acasă. Vreți pace în Gaza? Hamas se predă și toți ostaticii noștri se întorc acasă. Vreți ajutor umanitar? Hamas se predă și toți ostaticii noștri se întorc acasă.

„Pentru a atrage investiții, întregul sistem trebuie schimbat”

Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman, a declarat într-un interviu că țările lucrează la o reducere reciprocă a tarifelor de roaming. Când va fi posibil acest lucru?

I-am explicat asta ambasadorului dumneavoastră, acest lucru se poate produce [la nivelul negocierilor] între companii. Nu la nivel guvernamental. Operatorii privați trebuie să se așeze împreună și să facă asta. Bineînțeles că noi, ca guvern, încurajăm acest pas, ne dorim această decizie, dar este o înțelegere între companii private.

Câți cetățeni moldoveni locuiesc în prezent în Israel?

Nu știu. Cred că ar trebui să întrebați Ambasada Republicii Moldova în Israel. Sper că putem contribui la dezvoltarea relațiilor noastre economice. Trebuie să începem cu proiecte mici și apoi să trecem la altele mai mari. Pentru a face acest lucru, trebuie să găsim nișa în care sunteți buni și de care avem nevoie.

Vă referiți la investiții în Moldova?

Mă refer la exportul din Moldova în Israel. Și, eventual, investiții. Dar în primul rând, pentru a atrage investiții, întregul sistem trebuie schimbat. Dar asta e o altă întrebare. Poate că peste câțiva ani totul va fi bine. Sunteți pe drumul cel bun.

Foto: Tudor Mardei/NewsMaker

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Israel, Șor, top

Știri similare

Justiție

Ministerul Justiției: Atena nu a notificat oficial Chișinăul referitor la decizia privind extrădarea lui Plahotniuc

Politică

Chișinăul, reacție după ce un candidat la alegeri a fost reținut în Transnistria: „Regiunea, utilizată de Rusia ca instrument de destabilizare”

Politică

Holocaust vs Gulag: Cum se construiește memoria comună în UE (ANALIZĂ)

| 9 septembrie, 2025
19:05

Istoricul și politologul polonez Piotr Oleksy a analizat modul în care Uniunea Europeană încearcă să construiască un spațiu de dialog despre trecut, felul în care discuțiile despre Holocaust și Gulag modelează cultura europeană a memoriei, de ce fără acest proces nu putem vorbi despre o Europă comună și ce experiență unică poate aduce Moldova în această dezbatere.

Împreună cu prietena mea moldoveancă Carolina am vizitat Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău. Ne-am oprit pentru o clipă lângă un tablou care înfățișa o scenă de bătălie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

— Când mă uit la acest tablou, niciodată nu știu — sunt ai noștri cei care bat sau pe ai noștri îi bat, — a comentat Carolina, surprinzând cu exactitate ambiguitatea privirii moldovenești asupra istoriei secolului XX.

S-a întâmplat în 2012 sau 2013. Pe atunci eu consideram că disputele despre memorie sunt o trăsătură caracteristică a Europei de Est contemporane și a Balcanilor. Eu priveam Uniunea Europeană ca pe un spațiu unde oamenii mai mult se ceartă despre taxe, accesul la piața muncii sau drepturile comunității LGBT. Câțiva ani mai târziu, în 2020, am fost invitat să lucrez într-un proiect științific dedicat „culturii europene a memoriei”. În el au participat istorici și sociologi din Polonia, Ungaria, Franța, Germania și Canada. După primele discuții ne-am convins că încă suntem departe de o memorie europeană comună și că trecutul, ca și înainte, poate atât să unească, cât și să divizeze. În interiorul însăși al UE el rămâne obiect al disputelor și instrument al luptei politice. Cu toate acestea, anume UE ne oferă instrumentele pentru discuții, unde fiecare voce are șansa să fie auzită. După câțiva ani de lucru la acest proiect, m-am convins că principiile fundamentale ale culturii europene a memoriei sunt polifonia și arta consensului, chiar dacă atingerea acestuia este foarte dificilă.

Uniunea Europeană a fost creată pentru a elibera continentul de războaiele aprinse de naționalism, lupta pentru resurse și stereotipurile naționale reciproce. Acest proiect a început cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Comunitatea Economică Europeană – Integrarea economică urmărea să lege statele într-un ansamblu, astfel încât războiul dintre ele să devină neavantajos. Cea politică a venit ulterior, ca o continuare firească. Totuși, odată cu crearea Uniunii Europene în 1992, a devenit clar că este și un organism care are nevoie de propria identitate, simboluri și valori ce să-i unească pe locuitorii săi. Întregul proiect de la bun început era orientat spre reflecții despre viitor, dar trecutul dureros nu poate fi șters. Fără memorie comună nu există identitate comună.

În anul 2000, la Stockholm, a avut loc o mare conferință internațională dedicată educației, memoriei și cercetării Holocaustului. În rezultatul muncii istoricilor din patruzeci și cinci de țări a fost instituită Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului. Din acel moment a devenit unanim recunoscut că memoria despre Holocaust și lupta cu nazismul sunt fundamentul culturii europene a memoriei. Mitul unificator a devenit concentrarea pe memoria victimelor, mișcărilor de rezistență și victoria asupra celui de-al Treilea Reich. Principalul slogan, care a definit discursul memoriei, a devenit „Niciodată mai mult Auschwitz”. Această temă a devenit esențială în discuțiile despre natura comunității europene. Cunoscutul istoric britanic Tony Judt afirma chiar că „recunoașterea Holocaustului – este biletul modern în Europa”.

Situația s-a complicat când, în 2004, la UE s-au alăturat opt țări ale fostului bloc estic: trei republici baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și Slovenia. Curând a devenit clar că memoria lor este concentrată pe traumele pe care partenerii lor occidentali nu le înțeleg.

La 24 martie 2004, la Leipzig, ministrul Afacerilor Externe al Letoniei, Sandra Kalniete, a rostit un discurs intitulat „Vechea Europă, Noua Europă”. Pornind de la propria experiență — tatăl lui Kalniete a fost deportat de NKVD în Siberia — ea a declarat, printre altele:

„După război și vărsare de sânge era pe deplin clar că doar puțini erau în stare să privească în față adevărul amar, în special acel fapt că teroarea încă domnea pe teritoriul jumătății Europei, că dincolo de cortina de fier regimul sovietic realiza genocid împotriva popoarelor est-europene, precum și împotriva propriilor cetățeni. 50 de ani istoria Europei a fost scrisă fără noi. (…) [Materialele] de arhivă dovedesc că ambele regimuri – nazismul și comunismul – au fost la fel de criminale. Nu se poate căuta diferențe între ele doar pentru faptul că una dintre părți s-a dovedit a fi printre învingători. (…) Istoria modernă a țărilor Europei de Est, cum este Letonia, care din nou se întorc în Europa, este la fel de dramatică. Asemenea lucruri nu trebuie să se repete niciodată. Anume de aceea eu consider că nu există Europă Veche și Europă Nouă. Există o singură, unică Europă, în care fiecare om este de neprețuit”.

Cuvintele ministrului Afacerilor Externe al Letoniei au provocat uimire și chiar indignare în presa germană. Până acum Holocaustul în Occident era considerat un fenomen absolut unic. Faptul că șefa MAE a Letoniei l-a comparat cu alte crime a fost perceput ca o încercare de a diminua importanța exterminării evreilor. Această atitudine ilustrează bine cuvintele Simonei Veil, personalitate politică franceză, fostă președintă a Parlamentului European și fostă deținută a lagărului de concentrare Auschwitz:

„În special, în unele țări ale Europei de Est semnificația Șoah-ului rămâne insuficient înțeleasă. În urma manipulărilor regimurilor comuniste (…) memoria despre suferințele cauzate acestor popoare de către ocupanții naziști a acoperit memoria despre suferințele cauzate evreilor, uneori chiar cu acordul tacit al acestor popoare. (…) Mai rău e că: memoria și istoria uneori sunt supuse unei manipulări atât de puternice încât, indicând asupra suferințelor cauzate de sovietici, ele servesc drept justificare antisemitismului. În epoca în care Europa se deschide către Est, asemenea distorsionări provoacă o extremă îngrijorare, deoarece aceste presupuse contradicții istorice, în realitate, privesc însăși esența identității Europei viitoare”.

Între vechii și noii membri ai UE a apărut un soi de concurență în sfera memoriei. Trauma Holocaustului concura cu trauma Gulagului. Pentru ambele părți această dispută era principială. Societățile occidentale considerau memoria despre exterminarea evreilor drept criteriu universal al cruzimii, cu care nimic nu putea fi comparat. Pentru noii membri ai UE, amarnic afectați de represiunile comuniste, aceasta însemna relativizarea propriei experiențe tragice. Occidentul acuza Estul de antisemitism. Estul acuza Occidentul de ignoranță istorică și morală.

Totuși această dispută a adus rezultate concrete. În 2007, Comisia Europeană a lansat programul Active European Remembrance, în cadrul căruia au fost finanțate proiecte legate de perpetuarea memoriei atât despre crimele naziste, cât și despre cele staliniste. În 2008 a fost instituită Ziua Europeană a Memoriei Victimelor Stalinismului și Nazismului, care este marcată pe 23 august. În 2010, în Parlamentul European și-a început activitatea Grupul pentru reconcilierea istoriilor europene (Reconciliation of European Histories Group), sub președinția Sandrei Kalniete. În mai și iunie 2011, la sediul Parlamentului European au avut loc expozițiile Birch Bark Letters from Siberia și Your Past is Our Past. Un rol enorm în răspândirea cunoștințelor despre crimele aparatului represiv sovietic l-a jucat de asemenea cartea lui Anne Applebaum „GULAG”, publicată pentru prima dată în 2003 (a primit Premiul Pulitzer în 2004).

Zeci de ore de discuții cu colegii din Europa de Vest nu îmi permit să afirm că ei în prezent conștientizează pe deplin amploarea și semnificația terorii comuniste în Europa de Est. Cu toate acestea, sensibilitatea față de aceste chestiuni astăzi este mult mai mare decât zece ani în urmă. Și ce este cel mai important — purtând aceste dispute, nu îmi revine să explic totul de la zero — există surse, materiale și programe educaționale la care pot face referire.

Nu există îndoieli că istoria este exploatată în întreaga lume pentru a ațâța vrajba – atât între țări, cât și în interiorul lor – în scopuri politice de scurtă durată. Același lucru se întâmplă și în UE. Un exemplu recent poate servi reînnoirea disputei polono-germane despre compensația financiară pentru distrugerile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau veto-ul bulgar asupra începerii negocierilor despre aderarea Macedoniei de Nord la UE, motivat de probleme de memorie și identitate. Formarea culturii europene a memoriei — este un proces neîntrerupt, și nu o stare care poate fi atinsă odată.

Moldova poate aduce în Uniunea Europeană o experiență unică. Printre locuitorii ei sunt descendenți ai victimelor atât ale fascismului, cât și ale comunismului. Memoria ambelor crime aici este vie. De-a lungul multor ani ea a servit și servește până acum drept instrument pentru ațâțarea disputelor politice. Reevaluarea onestă, intelectuală și morală a crimelor trecutului rămâne în continuare extrem de necesară – atât în Moldova, cât și în întreaga Europă.

Și atunci întrebarea despre faptul dacă îi bat pe ai noștri sau ai noștri îi bat poate să treacă pe plan secundar.

Traducere din poloneză: Irena Șevcenko

Dr. Piotr Oleksy — istoric și politolog polonez, colaborator al Universității „Adam Mickiewicz” din Poznań și al Institutului Europei Centrale din Lublin; autor al cărții „Naddniestrze. Terror tożsamości”.

Articolul este publicat în cadrul proiectului Piața europeană, cu sprijinul Centrului Mieroszewski.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Vreți să susțineți ceea ce facem?

Susțineți NewsMaker!