judecată

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu l-a acționat în judecată pe prim-ministrul Ion Chicu, acuzându-l de minciună. Aceasta solicită scuze publice și daune materiale în mărime de 100 000 de lei, bani care urmează a fi donați unei familii social-vulnerabile. Declarația a fost făcută de către liderul PAS în

Deputata din grupul parlamentar Pro Moldova Ruxanda Glavan a anunțat, în cadrul unui briefing din 22 iulie, că îl va da în judecată pe deputatul socialist Vladimir Odnostalco, pentru faptul că ar fi atacat-o, „prin minciuni şi calomnii”. Aceasta spune că atacurile au venit după ce Pro Moldova a propus

Primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari va contesta în instanța de judecată actul emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), precum că acesta ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său. „Nu sunt de acord cu această decizie. Este doar arenda

Cei de la Pro Moldova i-ar putea acționa în judecată pe exponenții PDM și PSRM care „propagă falsuri și calomnii” la adresa deputaților care au părăsit Partidul Democrat. Despre acest lucru se anunță într-o declarație a grupului parlamentar Pro Moldova. „Înțelegem umilința președintelui Pavel Filip și a câtorva colegi ai

O nouă ședință în dosarul lui Ilan Șor a fost amânată. Aceasta urma să aibă loc astăzi, 12 iunie. O nouă ședință a fost fixată pentru 24 iulie. „Ședința de judecată nu a avut loc, dat fiind faptul că prin ordinul nr. 16 din 09.06.2020, emis de președintele Curții de

Un procuror și un avocat din Orhei vor compărea pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Procuratura Anticorupție a finalizat și trimis în judecată cauza penală de învinuire a celor doi, se anunță într-un comunicat publicat pe 11 iunie. Procurorul, avocatul, împreună cu un judecător de la Judecătoria Orhei, au

NM a intrat în posesia sentinței pe care Judecătoria Buiucani a pronunțat-o în luna iunie 2017 pe numele lui Ilan Șor. În sentință se explică de ce judecătorul Andrei Niculcea a recalificat acuzația lui Șor și l-a condamnat la șapte ani și jumătate privațiune de libertate. Menționăm că sentința lui

În ultimul an și jumătate, președintele Igor Dodon a acționat în judecată de zeci de ori presa din Republica Moldova, care ar fi publicat informații false despre el și familia acestuia. În cadrul platformei „Președintele răspunde” din 15 mai, Igor Dodon a îndemnat politicienii să îi urmeze exemplul și să

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) îl acuză pe premierul Ion Chicu că a spus mai multe minciuni despre ea. Într-o postare publicată pe 15 mai pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu susține că îl va acționa în judecată pe primul ministru. „Cum e sacul, și peticul. Ion Chicu

Compania Avia Invest, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, va depune o acțiune la Curtea Internațională de Arbitraj împotriva guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut joi, 23 aprilie, într-un comunicat de presă. Reprezentanții companiei menționează că intenționează să demonstreze că „acțiunile guvernului Republicii Moldova cu privire la concesionar nu respectă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x