kremlin

Primarul mun. Chișinău Ion Ceban susține că, la această etapă, Partidul „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN) nu beneficiază de finanțare și că nu are legătură nici cu Rusia, nici cu oamenii de afaceri Veaceslav Platon sau Ceslav Ciuhrii. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 25 august a emisiunii „Puterea

Kremlinul este dispus să negocieze o soluţie „paşnică” la conflictul din Ucraina, dar cu propriile sale condiţii, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat Interfax. „Este adevărat, Rusia este pregătită pentru o soluţie negociată cu propriile noastre condiţii”, a afirmat Peskov în conferinţa

Autoritățile moldovenești au considerat protestele din Găgăuzia ca o încercare de destabilizare, deși, de fapt, Chișinăul este angajat într-o „încălcare latentă” a drepturilor locuitorilor acestei autonomii. Această opinie a fost exprimată miercuri de șeful Comisiei Dumei de Stat pentru Afaceri Internaționale, Leonid Sluțki. „Autoritățile moldovenești, atrase activ în proiectul occidental

Marina Ovsiannikova, fosta angajată a postului de televiziune „Pervîi Kanal” din Rusia, care a apărut cu o pancartă cu un mesaj anti-război în timpul transmisiunii în direct a buletinului de știri, a protestat, din nou, chiar peste drum de Kremlin. „Putin este un ucigaș” – scria pe pancarta pe care

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, a spus că acordarea statutului de candidat la UE Republicii Moldova și Ucrainei este o chestiune internă europeană. Principalul lucru, potrivit lui, este că acest proces provoacă probleme în relațiile țărilor cu Rusia. El a spus acest lucru la o conferință

Kremlinul este îngrijorat de acțiunile procesuale pornite pe numele fostului președinte al Republicii Moldova Igor Dodon și speră că depturile acestuia vor fi respectate. Declarația a fost făcută, pe 24 mai, de către purtătorul de cuvânt al instituției, Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax. În cadrul briefingului din 24 mai,

Moscova a venit cu o reacție la decizia Finlandei de a solicita aderarea la alianța militară NATO „fără întârziere”. Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat că răspunsul Rusiei va depinde de gradul de avansare a infrastructurii militare a alianței până la granițele țării, potrivit Tass.

Președintele Rusiei Vladimir Putin nu are în plan un posibil contact cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Declarația a fost făcută pe 26 aprilie, de Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, comunică Ria. „Nu, nu sunt planificate contacte momentan. Nu există astfel de planuri”, a spus Peskov răspunzând

Reprezentanții Kremlinului urmăresc foarte atent situația din Transnistria. „Știrile de acolo sunt îngrijorătoare”, a precizat Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, comunică Ria. „Singurul lucru pe care pot să-l spun este că urmărim foarte atent cum evoluează situația acolo. Desigur, știrile care vin de acolo sunt un motiv

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că dacă ţările occidentale vor continua să expulzeze diplomaţii ruşi, Moscova nu exclude posibilitatea de a rupe relaţiile diplomatice cu acestea. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat postului de televiziune francez LCI, relatează Pravda.ru. „Există un risc pentru noi, deoarece

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x