lege

14 persoane care au fost condamnate la închisoare pe viață și își ispășesc pedeapsa în pușcăria din Rezina au declarat greva foamei, din data de 9 decembrie. Deținuții solicită să li se asigure dreptul la eliberare condiționată, pe motivul condițiilor proaste din închisoare. Declarația a fost făcută pentru NM, astăzi,

Ofensarea în public a cadrelor didactice de către elevi sau părinți ar putea fi sancționată cu amendă de până la 3.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității. Totodată, în cazul actelor de violență, se prevăd amenzi de 68 de mii de lei sau chiar închisoare. Un proiect

Alocațiile pentru veterani ar putea fi majorate de la 100 la 300 de lei. Parlamentul a votat, în ședința plenară de astăzi, 6 decembrie, modificări, în prima lectură, la legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație. Subiectul a provocat critici din partea deputaților blocului ACUM,

Deputații au susținut modificările la determinarea cuantumului pensiei pentru perioada de îngrijire a copilului până la 3 ani. Astfel, va fi luat în calcul salariul mediu lunar pe ţară la data calculării pensiei, și nu salariul minim. Proiectul a fost votat în unanimitate, în ambele lecturi, cu 82 de voturi

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x