local

Inspecția procurorilor nu a constatat prezența unor angajați ai Procuraturii în localul supus verificărilor privind respectarea restricțiilor impuse de pandemie, anunță printr-un comunicat Procuratura, pe 4 februarie. În procesul de examinare au fost supuse verificărilor lista persoanelor care s-au aflat în incinta localului vizat din cadrul dosarului penal aflat în

Proprietarii unui club de noapte din Chișinău „au ținut ostatici” peste 100 de vizitatori ai localului mai bine de trei ore. Totul s-a întâmplat în noaptea spre 30 ianuarie, când polițiștii au venit să verifice localul dacă respectă măsurile antiepidemice. De frica unei amenzi, patronul localului a încuiat vizitatorii înăuntru.

Un angajat al Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA) a fost concediat, iar juristul Clubului Sportiv Central „Dinamo”, autoritate administrativă subordonată Ministerului Afacerilor Interne, este vizat într-o anchetă de serviciu. Se întâmplă după ce, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, cei doi au fost implicați într-un scandal,

Un incendiu a izbucnit într-un local de pe bulevardul Renașterii Naționale din capitală, astăzi, 3 august. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:38. Pompierii au stabilit că arderea s-a produs într-un canal de ventilare și în bucătăria unui local. Pentru stingerea incendiului au fost îndreptate patru autospeciale

Un echipaj de poliție, însoțit de echipa de la Front Line, a efectuat în noaptea de 24 ianuarie un raid nocturn într-un bar care rămăsese deschis după ora 22:00, în pofida deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Deși nu au precizat în ce localitate se află, oamenii legii au

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x