O tentativă de transportare ilegală a 400 pachete de țigări în Marea Britanie a fost prevenită la Aeroportul Chișinău. Funcționarii Serviciului vamal și polițiștii de frontieră au descoperit produsele de tutun în bagajul de cală al unui conațional. „Și-a ticsit bagajul cu țigări și intenționa să le transporte ilegal în
Liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE) Gheorghe Cavcaliuc susține că intenționa să revină în Moldova pe 25 august, însă zborul i-a fost anulat la inițiativa partidului de guvernare. De fapt, compania AirMoldova, de la care fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției a cumpărat bilet, a anulat toate cursele până
Regatul Unit reiterează sprijinul „de neclintit” pentru programul de securitate și reformă al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul de stat pentru Europa al Regatului Unit, Leo Dicherty, după o întrevedere cu vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, la Londra. Biroul politici de reintegrare anunță că vicepremierul Serebrian a
Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat că 244 de milioane de lei, sechestrate anterior de ARBI și procurori, au ajuns pe conturile trezoreriale ale statului. Banii se vor afla în custodia statului până la pronunțarea unei sentințe de confiscare asupra acestora. MoldStreet scrie că banii aparțin lui Veaceslav Platon. 244
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski i-a făcut să râdă pe deputații britanici. Aflat la Londra, Zelenski a susținut un discurs în fața Parlamentului britanic. El a avut și un cadou pentru președintele Camerei Comunelor Marii Britanii. „Acum doi ani, vă mulțumeam pentru ceaiul englez foarte gustos. Astăzi voi pleca din legislativul
Avocații din Marea Britanie au permisiunea de a-i oferi consiliere juridică deputatului fugar Ilan Șor, dar doar dacă dispun de o licență specială pentru aceasta sau dacă prestează serviciile gratuit. Informația a fost comunicată pentru TV8 de reprezentanții Ambasadei Marii Britanii la Chișinău. Sursa menționează că a întrebat reprezentanții Ambasadei
Zborurile planificate pentru ziua de astăzi pe cursa Chișinău-Londra și Londra-Chișinău au fost anulate. Autoritățile britanice au anunțat pe 12 decembrie că ninsoarea, poleiul și ceața au afectat aeroporturile din Marea Britanie. Compania WizzAir, responsabilă de zboruri, nu a comentat situația. BBC scrie că toate zborurile au fost suspendate pe
Un tânăr din Londra s-a trezit cu mai mulți diplomați la ușa casei sale, aceștia crezând că este ambasada Moldovei din Marea Britanie, după ce bărbatul a pus o placă cu numele misiunii diplomatice pe clădire pentru a face o glumă. Hughie Shepherd-Cross, în vârstă de 24 de ani, spune
Guvernul Marii Britanii nu va tolera prezența la Londra a persoanelor care sprijină regimul de la Kremlin. În același timp, va continua să colaboreze activ cu autoritățile de la Chișinău pentru ca persoanele controversate care au ajuns în Mare Britanic să compară în fața justiției. Declarația a fost făcută de
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, 18 septembrie, la Londra, cu cancelarul Ducatului de Lancaster, ministrul britanic pentru Egalitate și Relații Interguvernamentale, cu Nadhim Zahawi. Oficialii au discutat despre securitatea regionala și despre provocările cărora trebuie să le facă față Republica Moldova și întreg continentul european din cauza