Consiliul Suprem de Securitate (CSS) îi recomandă Comisiei Electorale Centrale (CEC) să creeze împreună cu alte instituții relevante un grup de lucru, care să depisteze și să investigheze acțiunile de finanțare ilegală a campaniilor concurenților electorali. Un anunț în acest sens a fost făcut de șefa statului, Maia Sandu, după
Ministerul de Interne a venit cu o reacție în urma afirmațiilor președintei țării despre urmărirea unor membri ai familiei sale, la indicația lui Pavel Voicu. Într-un comunicat de presă publicat pe 28 mai, reprezentanții instituției au negat implicarea în astfel de acțiuni și au menționat că acuzațiile ar fi fost
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a venit cu precizări, după ce în spațiul public au apărut informații precum că motorina donată de România ar putea fi diluată. Totodată, MAI a explicat de ce motorina a fost depozitată la Ocnița și a anunțat când va începe procesul de distribuție către beneficiarii finali.
Conducerea Ministerului de Interne a vizitat familiile angajaților instituției care au fost răpuși de COVID-19 de la începutul pandemiei. Potrivit unui comunicat publicat pe 10 mai, secretarii de stat ai MAI au oferit daruri copiilor acestora și au participat la slujbele de pomenire în memoria victimelor. Secretarii de Stat însoțiți
Mai mulți actuali, dar și foști funcționari au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Astfel, în perioada 26-30 aprilie, ANI a demarat două proceduri de control al averii în care sunt vizați un fost viceministru al Ministerului Afacerilor Interne și un vicedirector de spital din capitală. Alte nouă
Președinta Maia Sandu a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile din parlament sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat. Declarații în acest sens au fost făcute de Maia Sandu după ședința Consiliului Suprem de Securitate, astăzi, 23 aprilie. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi în clădirea de peste drum
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) urmează să primească o donație din partea Statului Qatar. Este vorba despre o ambulanță, o mașină pentru pompieri și un lot de tehnică de calcul. Potrivit unui comunicat emis de MAI, donația urmează curând să ajungă la Chișinău. Cele 100 de calculatoare și 50 de imprimante
„Instituțiile statului sunt capabile să facă față provocărilor la zi și țin sub control situația”. Despre acest lucru a anunțat deputatul Sergiu Sîrbu, după ședința Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică la care au participat ministrul Afacerilor Interne, ministrul Apărării, directorul Serviciului de Informații și Securitate, dar și viceprim-ministrul
Ministrul Afacerilor Interne, ministrul Apărării, directorul Serviciului de Informații și Securitate, dar și viceprim-ministrul pentru Reintegrare au fost invitați la parlament pentru audieri. Despre acest lucru a anunțat Sergiu Sîrbu, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Potrivit lui Sîrbu, aceștia sunt invitați pentru a informa comisia despre pregătirea
Reprezentații Serviciului de Informații și Securitate, dar și cei ai Ministerului Afacerilor Interne au fost audiați în cadrul ședinței Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a parlamentului. Discuția s-a axat pe subiectul răpirii judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Despre acest lucru a anunțat deputatul Sergiu Sîrbu. „În calitate de președinte