Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene organizează, în aceste zile, reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a vorbit la începutul evenimentului despre 4 direcții „esențiale de acțiune diplomatică”. Potrivit Maiei Sandu, acestea sunt „direcțiile de acțiune pentru viitorul imediat și pe termen mediu”. Printre acestea sunt procesul de aderarea
Președinta Maia Sandu crede că eliberarea din arest la domiciliu a fostului deputat democrat Vladimir Andronachi „este încă un exemplu al faptului că justiția nu respectă legea”. Potrivit șefei statului, instituțiile statului trebuie să se sesizeze. În același timp, președinta a declarat că va insista pe o evaluare externă extraordinară,
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a efectuat, pe 15 august, o vizită de lucru în raionul Sîngerei. Șefa statului a vizitat șantierul de construcție a drumului central și a discutat cu antreprenorii din raion despre problemele cu care se confruntă. „Am vorbit cu locuitorii din zonă care, până la sfârșitul
Președinta țării Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în raionul Sîngerei. În cadrul deplasării, șefa statului a participat la o discuție cu mediul de afaceri, desfășurată în cadrul Primăriei. Consilierul raional Oleg Cernei susține că a încercat să participe la discuții, însă agenții de pază nu l-ar fi
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a făcut modificări în componența cabinetului său. Începând cu 4 septembrie, șefa statului va avea un nou șef al cabinetului, iar din 1 septembrie – un nou consilier în domeniul apărării și securității naționale. Șefa statului a semnat decretul prin care secretarul de stat al
Reabilitarea drumului de acces către lacul Beleu din satul Slobozia Mare, raionul Cahul, a fost finalizată. Drumul, care a fost reparat cu suportul Uniunii Europene, urmează să fie inaugurat în acest weekend, în cadrul Festivalului Bio Fest Beleu. La evenimentul de inaugurare va participa inclusiv președinta Maia Sandu. Drumul a
Deși au trecut trei săptămâni de la învestirea Evgheniei Guțul în funcția de bașcan al Găgăuziei și decretul privind desemnarea acesteia în calitate de membru al Cabinetului de miniștri nu a fost încă semnat, președinta țării Maia Sandu dă asigurări că va ține cont de prevederile legale. Astfel a răspuns
Procuratura Anticorupție (PA) și Centrul Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova nu vor fi comasate după modelul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a României. Despre aceasta a anunțat președinta Maia Sandu într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. Șefa statului informează că experții Comitetului consultativ independent Anticorupție au recomandat separarea PA de
Președinta Maia Sandu crede că oamenii care luptă cu adevărat cu corupția sunt atacați de cei care nu-și doresc schimbarea. Precizările au fost făcute de șefa statului în contextul activității șefei Procuraturii Anticorupție, „acuzațiilor legate de diploma ei și declarațiilor de la ședința cu ofițerii CNA și procurorii”. Potrivit Maiei
Președinta Maia a avut, pe 8 august, o întrevedere cu o delegație din Statul Israel, condusă de Ministrul Afacerilor Externe, Eli Cohen, care se află într-o vizită la Chișinău. Potrivit reprezentanților Președinției, dialogul a vizat agenda bilaterală, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiunea noastră. În discuții, președinta Maia