presedinte.md

NM Espresso: despre întrevederea Maiei Sandu cu Vladimir Zelenski, tariful la gaz și primul autobuz electric moldovenesc

Concluziile summitului de la Atena

La summitul de la Atena, 11 țări au adoptat o declarație în susținerea Ucrainei, în care este menționat și sprijinul pentru Moldova. Printre semnatari este și președinta Maia Sandu. Participanții la summit s-au pronunțat pentru extinderea UE, iar în declarație se menționează că țările semnatare împărtășesc o moștenire europeană comună și «ca investiție strategică în pace, securitate și stabilitate în Europa este important ca aceste regiuni să fie acceptate ca membri cu drepturi depline ai familiei europene».

În cadrul summitului, Sandu a avut întrevederi cu liderii Bulgariei, Croației, Macedoniei de Nord, României și Ucrainei.

Premierul român Marcel Ciolacu a dat asigurări că România rămâne alături de poporul moldovenesc: «Le-am cerut partenerilor noștri din Uniunea Europeană să facă și mai mult. România susține în mod vocal necesitatea ca negocierile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană să înceapă anul acesta», a scris oficialul pe rețelele de socializare.

Cu Zelenski, Sandu a discutat despre pericolul hibrid din partea Rusiei și dezvoltarea celor două țări pe calea europeană. De asemenea, a fost abordat subiectul tranzitului cerealelor ucrainene prin Moldova.

Maia Sandu a discutat cu premierul Greciei Kyriákos Mitsotákis subiecte privind colaborarea economică și atragerea investitorilor eleni. Oficialii au abordat și tema lansării, din 2024, a unei curse directe Chișinău-Atena.

Președintele Serbiei Alexandr Vučić a declarat pentru presă că nu a avut ocazia să discute, în cadrul summitului, cu Maia Sandu despre incidentul care îl vizează pe artistul Goran Bregovic. Vutic a calificat drept «foarte ciudate» motivele pentru care Bregovic nu a fost lăsat să vină în Moldova.

Între timp, în Grecia continuă incendiile devastatoare de vegetație. Este vorba despre regiunea Viotia, regiunea Rhodope, insula Evia și orașul Alexandroupolis. MAEIE a amintit datele de contact ale misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Grecia: +30 699 793 9458, +30 697 63 08 513, email: [email protected], Centrul de Apel al MAEIE: 0 80 090 990 — gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau 022 23 20 02, email: [email protected].

Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a discutat cu vicepremierul Ucrainei Olha Stefanishina despre integrarea Moldovei și Ucrainei în UE. Părțile au convenit să colaboreze strâns, inclusiv în ceea ce privește schimbul de experiență.

Premierul Dorin Recean a plecat la Kiev, unde va participa la summitul «Platforma Crimeea», care are loc pe 23 august.

Sandu, despre situația din Găgăuzia

Președinta țării a acordat un interviu în carei s-a referit și la situația din UTA Găgăuzia. Șefa statului a menționat că Adunarea Populară trebuie să decidă dacă va aproba sau nu componența Executivului local, propusă de bașcanul Evghenia Guțul.
Igo

Dosarul privind pedagogii de origine turcă

Ministerul Justiției l-a acționat în judecată pe fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate Vasile Botnari, care a fost condamnat în dosarul privind expulzarea ilegală a profesorilor de origine turcă. Statul cere de la Botnari cele €50 mii, care au fost achitate familiilor victimelor, în calitate de compensații.

Între timp în Rusia

Cetățenii Federației Ruse, care dețin și cetățenia Republicii Moldova, ar putea să nu fie lăsați să iasă din țară cu pașapoartele moldovenești. Astfel de cazuri sunt deja cunoscute. În afară de aceasta, cetățenii Moldovei care dețin și cetățenie rusească, pot fi trimiși la război împotriva Ucrainei. Detalii în materialul NewsMaker.

Primul autobuz electric moldovenesc

Ministrul Economiei Dumitru Alaiba a prezentat primul autobuz electric produs în Moldova, de către compania Informbusiness. «Republica Moldova nu mai este doar o țară consumatoare de tehnologii, dar suntem deja o țară care exportă și generează tehnologii», a menționat Alaiba.

Dictatura Dragalin?

Procurorii care vin în biroul șefei Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin sau la ședințele convocate de aceasta trebuie să își lase telefoanele afară. Regulamentul a fost introdus după ce șefa PA a fost înregistrată pe ascuns, iar conversația a fost publicată pe internet.

Despre tariful la gaz

Membrul consiliului de administrație al Energocom Alexandr Slusari susține că în această iarnă tariful la gaz nu va crește, întrucât întreprinderea a cumpărat suficient gaz și la un preț mic. Potrivit acestuia, tariful ar putea ajunge la 13 lei.

CA sancționează

Patru posturi de televiziune au fost sancționate cu 22 de mii de lei la inițiativa Consiliului Audiovizualului, pentru că nu au respectat concepția de programe.

Ce ne așteaptă pe 23 august?

  • 09:30 conferința de presă a ministrei Justiției Veronica Mihailov
  • 10:00 Adunarea generală a judecătorilor și ședința ANRE

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-aautosesizat, după ce un carusel cu copii s-a prăbușit la Costești

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, s-a autosesizat în urma accidentului care a avut loc pe 10 august în localitatea Costești, raionul Ialoveni, unde un carusel s-a prăbușit, iar șapte copii cu vârste între 3 și 12 ani au suferit diverse traumatisme. Cinci dintre aceștia au fost transportați la spital.

Ombudsmanul Copilului susține că, pe parcursul ultimilor ani, în vizorul său s-au aflat mai multe cazuri, unele tragice, ce țin de siguranța copiilor în realizarea dreptului la joacă, odihnă și recreere – subiectul fiind reflectat și în rapoartele anuale privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anii 2023 și 2024.

„Parcurile, terenurile sportive, terenurile de joacă și parcurile de distracție sunt doar câteva dintre spațiile în care viața și sănătatea persoanelor și, mai ales, a copiilor, depind de măsurile întreprinse de autorități în vederea securizării acestora”, precizează Vasile Coroi.

Avocatul Poporului anunță că, în colaborare cu UNICEF, va elabora un raport tematic privind „Siguranța și securitatea copiilor pe terenurile sportive, terenurile de joacă, parcurile și zonele de agrement”. În cadrul acestui studiu, va fi evaluată situația actuală privind siguranța acestor spații, vor fi identificate lacunele legislative și practice și vor fi formulate recomandări pentru autorități, inclusiv standarde minime și măsuri de reglementare pentru aplicarea efectivă a acestora.

Conform Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, copiii au dreptul la viață, sănătate, odihnă, joacă și recreere, iar statul are obligația de a asigura condițiile necesare pentru realizarea acestor drepturi.

Amintim că un carusel pe lanțuri, instalat în satul Costești din Ialoveni, s-a prăbușit, preliminar din cauza unei defecțiuni și a supraîncărcării. În reacție, 7 copii au fost răniți, iar 5 au fost internați la spital. Într-o primă reacție după incident, Primăria Costești a anunțat că minorii spitalizați în urma incidentului au fost externați, iar poliția a demarat o investigație pentru a stabili circumstanțele cazului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: