Consiliul Uniunii Europene a decis pe 28 aprilie să fie sancționate persoanele care participă la acțiuni de destabilizare a Moldovei și amenință suveranitatea și independența țării noastre. Șefa statului Maia Sandu a salutat decizia și a spus că datorită hotărârii Uniunea Europeană „le va putea îngheța averea și bloca intrarea
Deputata Partidului „Șor” Marina Tauber, înainte de a fi reținută, a postat un mesaj video pe pagina sa de Facebook. Ea a spus că avea planificată o deplasare „pentru o vizită medicală” și nu știa că „o să fie ședință de judecată în legătură cu schimbarea măsurii”. Cu puțin timp
Autoritățile au decis să lanseze Concursul de propuneri de proiecte în cadrul Programului „Satul European Expres”, anunțat săptămâna aceasta de președinta Maia Sandu. Începând cu 2 mai, autoritățile publice locale de nivel I vor putea să depună Notele conceptuale pentru obținerea surselor financiare. Costul unui proiect nu va putea depăși
Președinta Maia Sandu a declarat că foarte mulți candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei sunt „mai degrabă agenți ai Federației Ruse decât politicieni care își doresc să lucreze pentru cetățenii din Autonomia Găgăuză”. Potrivit șefei statului, Găgăuzia este „dominată probabil total de propaganda rusă”, fiindcă oamenii din această regiune
Președinta Maia Sandu a comentat petiția lansată de Air Moldova în adresa Președinției. Compania a spus anterior că șefa statului ar fi „ultima șansă de a salva operatorul național”, în caz contrar va intra în faliment. Maia Sandu a declarat că aceasta nu intră în prerogativele Președinției și că „resursele
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a comentat incidentul privind blindatele Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, care s-au deplasat în afara posturilor, fără o coordonare prealabilă, provocând astfel nemulțumirea locuitorilor din Zona de Securitate. Șefa statului consideră că acest caz este o încercare de destabilizare a situației din Republica Moldova.
Organizarea Summitului Comunității Politice Europene din 1 iunie va fi finanțată din bugetul de stat, iar o parte din cheltuieli vor fi acoperite de către Consiliul Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, pe 27 aprilie. Evenimentul care va găzdui aproximativ 50 de șefi de state și
Șefa statului Maia Sandu l-a decorat pe maestrul internațional la șah Viorel Iordachescu cu distincția „Ordinul Republicii”. Președinta Republicii Moldova i-a înmânat pe 26 aprilie distincția „Ordinul Republicii” marelui maestru internațional, Viorel Iordachescu, cofondator al Academiei Naționale de Șah din Moldova. „Distincția i-a fost oferită în semn de înaltă apreciere
Președinta Maia Sandu susține o conferință de presă cu privire la Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc în Moldova pe 1 iunie. În ianuarie Președinția Republicii Moldova a confirmat că cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc pe 1 iunie 2023, la Chișinău. O
Maia Sandu a comentat numirea lui Nicolae Roșca în funcția de președinte al Curții Constituționale. Șefa statului a declarat că decizia a fost rezultatul unui vot secret și că nu are nimic cu această hotărâre. Președinta a spus că anterior Roșca a reprezentat-o în calitate de avocat într-un caz însă,