marcel dumbravan

Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție a anunțat că, în urma ședinței închise din 20 mai 2025, cei doi candidați, actualul adjunct al instituției, Octavian Iachimovschi, și procurorul Marcel Dumbravan, care ocupă funcția de șef interimar, au fost admiși la următoarea etapă a

Marcel Dumbravan, desemnat șef interimar al Procuraturii Anticorupție de către Consiliul Superior al Procurorilor, a obținut anul trecut peste 446 de mii de lei din activitatea sa în cadrul Procuraturii. Acesta deține două terenuri intravilane și o casă de locuit, iar familia sa are în proprietate două apartamente și un

Marcel Dumbravan a fost desemnat șef interimar la Procuratura Anticorupție. Decizia a fost luată, pe 4 martie, de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). La ședința CSP, Dumbravan a spus că activează în organele procuraturii din anul 2005. „Acceptarea funcției respective, pentru mine, este o provocare managerială. (…) Domeniul de activitate

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x