mărfuri

Kremlinul promite un răspuns pe măsură la decizia Lituaniei de a restricționa tranzitul mărfurilor în regiunea Kaliningrad. Purtătorul de cuvânt al instituției Dmitri Peskov a declarat pe 20 iunie că decizia Vilniusului este „ilegală” și „fără precedent”. „Decizia este întradevăr fără precedent. Este o încălcare a tot ce se poate

Guvernul Rusiei a publicat o listă cu peste 200 de mărfuri și echipamente a căror scoatere din țară va fi interzisă până la sfârșitul anului 2022. În listă au fost incluse: – echipamente tehnologice – echipamente de telecomunicație – echipamente medicale – mijloace de transport – tehncă agricolă – aparate

Agenția Națională Transport Auto informează că, în rezultatul negocierilor purtate cu autoritățile Letoniei în contextul nivelului ridicat de alertă și acutizării grave a situației de securitate pe teritoriul Ucrainei, a fost permisă operatorilor de transport moldoveni tranzitarea teritoriului Letoniei fără autorizații pentru efectuarea transportului de mărfuri. Derogarea respectivă este valabilă

Angajații MAI, reținuți pentru contrabandă cu mărfuri de 1,5 milioane lei, de la piața „KM7” sunt cercetați penal și pentru contrabandă cu droguri. Informația a fost confirmată de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), pe 30 noiembrie. Rezultatele expertizei mărfurilor introduse în țară ilegal au arătat că

Guvernul Republicii Moldova a solicitat Sloveniei să acorde alte 200 de autorizații pentru transportul rutier internațional de mărfuri, pe lângă cota anuală prestabilită. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Natalia Gavrilița, după întrevederea din 1 octombrie, cu președintele Sloveniei Borut Pahor. „Necesitatea aceasta a apărut în urma unei cooperări intensificate

Mărfuri de larg consum, care ar fi fost procurate în Ucraina și transportate în Moldova prin evitarea controlului vamal, au fost depistate în raza municipiului Chișinău. Este vorba despre două cazuri asemănătoare, informează Poliția de Frontieră pe 23 martie. În primul caz, oamenii legii au aflat că persoane necunoscute, prin

Pe parcursul a doar o săptămâni, au rămas fără plăcuțe de înmatriculare și pașapoarte tehnice 26 de șoferi într-o săptămână. Măsura a fost întreprinsă pentru transportul ilegal de mărfuri și pasageri. De la începutul anului, șoferii au fost amendați cu 5,1 milioane de lei pentru această incălcare. Acest lucru a

34 de șoferi au primit amenzi și le-a fost retras dreptul de utiliza un mijloc de transport, iar șase operatori de transport rutier s-au ales cu amendă în mărime de 60 000 lei. Măsurile au fost întreprinse de către Agenția Națională Transport Auto (ANTA) în perioada 16 – 22 noiembrie.

O grupare infracțională specializată în contrabandă cu mărfuri de larg consum în proporții deosebit de mari a fost destructurată de ofițerii Serviciului Vamal, în comun cu angajații Serviciului de Informații și Securitate și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit unui comunicat de presă emis de

Președintele Igor Dodon a publicat Hotărârea guvernului Fed. Ruse, cu privire la prelungirea pînă la 31 decembrie a termenului exporturilor fără taxe vamale a mai multor categorii de mărfuri moldovenești pe teritoriul Rusiei. Într-o postare publicată pe 1 iulie pe pagina sa de Facebook, șeful statului a scos în evidență

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x