мариан

Președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Bătrîncea, a depus pe 16 august la Curtea Constituțională două sesizări prin care a contestat Legea Guvernului și noul regulament al Executivului, dar și Legea privatizării și deetatizării. Vlad Bătrîncea a declarat că, în urma modificărilor aduse acestor legi, Guvernul a obținut instrumente

Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Președintele Joe Biden s-a adresat poporului american și a cerut sprijin financiar Congresului pentru Israel și Ucraina. Ce a mai declarat liderul de la Casa Albă, aflați în jurnal. Tentativă eșuată pentru BCS! Guvernul Recean rămâne la putere după cea

Șansele extrădării lui Ilan Șor din Israel „au crescut simțitor” o dată cu decizia SUA de a-l sancționa, consideră deputatul PAS, Radu Marian. Parlamentarul a remarcat că acest semnal va ajunge și la sistemele judiciare din alte țări precum Marea Britanie, astfel încât acestea să analizeze în mod prioritar demersurile

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian și Dan Perciun au solicitat tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de faptul că adolescenta transgender din R. Moldova, agresată de colegi, s-a sinucis. Mai mult, vor fi inițiate audieri pe platforma parlamentară. Parlamentarul Radu Marian a menționat că

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru 30 noiembrie prețul de referință la carburanți. Potrivit noilor prețuri, marți, motorina și benzina se va ieftini cu 14 și respectiv 12 bani. Astfel, un litru de benzină cu cifra octanică 95 va costa 20,90 lei, cu 12 bani mai

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x