Prim-ministrul Dorin Recean încurajează procurorii din țară să participe la Adunarea Generală a Procurorilor, planificată pentru vineri, 22 decembrie. Premierul a făcut apelul în debutul ședinței Cabinetului de miniștri din 21 decembrie. Potrivit lui, procurorii pot, pentru prima dată, să-și aleagă conducerea care să „înfăptuiască curățarea sistemului” – ocazie pe
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a salutat decizia Consiliului European, care a spus „Da”, pe 14 decembrie, deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Lidera UE a adresat un mesaj în limba română, pe platforma de socializare X, fosta Twitter, însoțit de un scurt video în care
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, le-a cerut liderilor Uniunii Europene, reuniți la un summitul de două zile la Bruxelles, în care se va decide inclusiv soarta de mai departe a Moldovei și a Ucrainei pe calea aderării la UE, să nu trădeze credința în Europa. Declarația a fost făcută prin intermediul
Poșta Moldovei a lansat o nouă serie de mărci poștale. Aceasta este dedicată monedei naționale – leul moldovenesc – care a marcat pe 29 noiembrie 30 de ani de când a fost pus în circulație pentru prima dată. Pe rețelele de socializare a Poștei Moldovei a fost publicat un mesaj
Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu a mulțumit României pentru rezoluția votată în ajun. Cea din urmă, adoptată cu o majoritate de voturi în Parlamentul de la București, reiterează „sprijinul deplin al României pentru avansarea integrării europene” inclusiv a Republicii Moldova. Grosu a transmis României „recunoștința cetățenilor Republicii Moldova pentru
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de mulțumire către toți cei care în ultimele 24 de ore au deszăpezit și curățat drumurile și au ajutat oamenii: salvatori, pompieri, polițiști, militari, medici sau drumari. Șefa statului și-a manifestat recunoștința și le-a mulțumit pentru intervenția promptă. „Le sunt
Premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj public, pe 27 noiembrie, în care mulțumește tuturor oamenilor implicați în lichidarea consecințelor provocate de intemperiile din weekend: echipajele de intervenție, salvatori și pompieri, polițiști și carabinieri, militari, personalul medical, drumari și nu doar. „Munca dumneavoastră nu doar a facilitat circulația pe
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de susținere pentru echipa națională de fotbal, înainte de meciul decisiv, din această seară, cu Cehia. Șefa statului spune că speră „într-o calificare istorică” a Moldovei la EURO 2024. „Azi toată Moldova ține pumnii pentru victorie, dragă echipă națională de
Astăzi, 15 noiembrie, se împlinesc trei ani de când Maia Sandu a fost aleasă în funcția de președinte al Republicii Moldova. La trei ani distanță, șefa statului a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare. Sandu spune că pe 15 noiembrie 2020 a obținut, împreună cu cetățenii, „o victorie
În cadrul unei conferințe de presă din 2 noiembrie, ministrul Energiei Victor Parlicov a adresat un mesaj în patru limbi: română, rusă, bulgară și găgăuză. Oficialul a transmis că promisiunea bașcanei Evghenia Guțul despre furnizarea de gaz mai ieftin pentru cetățenii din Găgăuzia este una falsă, lansată înainte de alegerile