Gherasimov, primul mesaj după ce a fost numită în funcția de ministru: „Recunoștință profundă față de activitatea lui Nicu Popescu”

Cristina Gherasimov, proaspăt numită în funcția de ministru pentru Afaceri Europene, a publicat primul său mesaj în noua calitate. Aceasta s-a referit la activitatea predecesorului său ministrul demisionar al Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu.

Îmi exprim recunoștința profundă față de activitatea remarcabilă desfășurată de către Nicu Popescu, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, care în ultimii doi ani și jumătate a depus eforturi considerabile și a obținut realizări impresionante. Într-un timp restrâns, Nicu Popescu a reușit să atingă și să depășească obiectivele stabilite în relațiile noastre bilaterale cu statele partenere și să contribuie plenar la procesul de integrare europeană, în mod special prin obținerea statutului de țară candidat la UE și deschiderea negocierilor de aderare. (…) Pe parcursul mandatului, Nicu Popescu a demonstrat un spirit dedicat, o abilitate remarcabilă de negociere și o pasiune autentică pentru dezvoltarea Republicii Moldova. A fost o deosebită plăcere să lucrăm împreună!”, a scris Cristina Gherasimov pe pagina de Facebook.

Totodată, Gherasimov i-a urat succes mai deparate lui Popescu. „Rămâneți o sursă de inspirație pentru toți cei implicați în construirea unui viitor european pentru Republica Moldova”, a conchis ea.

Nicu Popescu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene pe 24 ianuarie. În aceiași zi, Guvernul l-a numit pe vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi ministru de Externe. De asemenea, Cristina Gherasimov a fost numită ministru pentru Afaceri Europene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministrul Culturii despre minusul de 580 de milioane constatat de Curtea de Conturi: „Nu e subevaluare, e lipsa efectivă a evaluării. Nu avem specialiști”

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a explicat constatările Curții de Conturi privind minusul de 580 de milioane de lei în patrimoniul ministerului prin „lipsa specialiștilor” și volumul enorm de muncă pe care îl presupune inventarierea. Acesta a precizat că problema nu ține de subevaluare intenționată, ci de lipsa efectivă a evaluării, și că situația nu este specifică doar Republicii Moldova, ci se regăsește și în alte state din regiune, inclusiv în România.

„Nu e vorba despre subevaluare. Este, efectiv, lipsa evaluării, care, bineînțeles, se duce la partea de minus. Avem în muzee peste un milion de exponate. Acum Curtea de Conturi cere ca toate să fie contabilizate. Trebuie să vină un evaluator să vadă fiecare piesă din muzeu, cât costă. Vă dați seama ce volum de muncă iese”, a declarat Jardan.

Ministrul a subliniat că problema nu este specifică doar Republicii Moldova, ci se regăsește și în alte state din regiune, inclusiv în România, și că ministerul are toată deschiderea față de Curtea de Conturi.

„Noi avem toată deschiderea și colaborarea față de Curtea de Conturi. Noi le-am explicat această situație. Sunt anumite probleme încântabile, pe care noi le vom rezolva. Urmează să elaborăm niște planuri ciclice, în care în câțiva ani poate să reușim inventarierea lor și să nu mai avem astfel de probleme”, a adăugat Jardan.

Ministrul a explicat că problema este una sistemică și complexă, vizând atât patrimoniul mobil — exponatele din muzee — cât și cel imobil, inclusiv clădirile aflate în proces de delimitare și monumentele istorice, în special bisericile, care revin treptat în posesia statului și trebuie evaluate de specialiști care lipsesc atât la nivel de minister, cât și la nivel național.

***

Amintim că pe 9 iunie Curtea de Conturi a publicat un raport de audit care a constatat mai multe nereguli la Ministerul Culturii. Cea mai mare abatere vizează patrimoniul public raportat cu 579,9 milioane de lei mai puțin decât valoarea reală. Totodată, din cele 914.400 de bunuri culturale mobile inventariate, doar 1,2% au fost evaluate și contabilizate, ministerul nu a contabilizat 130 de clădiri și nu a înregistrat prejudiciile aduse unor monumente de arhitectură, în valoare totală de 25,5 milioane de lei. Curtea de Conturi a mai constatat că din cele 15 recomandări formulate anterior, doar 3 au fost implementate integral, nivelul general de implementare fiind de 44%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: