Colaj NM

Mama fetiței ucise de troleibuz, mesaj pentru judecătorii care amână ședințele: „Așteptați să înfăptuiesc eu singură justiția?”

Mama Anastasiei, tânăra ucisă de un troleibuz la Ciocana, în martie 2023, în timp ce încerca să treacă strada pe trecerea de pietoni, susține că ședințele de judecată pe caz ar fi amânate în mod constant. „Voi așteptați ca eu de una singură să înfăptuiesc justiția, după legea „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”?” – a întrebat femeia magistrații Curții de Apel, instanța care examinează în prezent dosarul.

„Am murit în ziua când mi-a fost ucis copilul pe trecerea de pietoni. Din acea zi neagră mă trezesc doar cu gândul că șoferița care a trecut cu troleibuzul peste Nastenica mea va primi pedeapsa pe care o merită. Însă la 10 luni de când fetița mea nu mai este, judecata se tot amână. Iar șoferița de troleibuz își trăiește viața în libertate, în timp ce copilul meu e în sicriu. Onorați judecători, (…) eu deja am murit odată cu Nastea, eu nu mai am ce pierde, iar voi astăzi, amânând din nou ședința de judecată, mi-ați ucis ultima speranță în faptul că va triumfa dreptatea”, a scris mama Anastasiei, Olga Culai, pe o rețea de socializare.

***

Amintim că o fată de 12 ani a decedat, după ce a fost tamponată de un troleibuz. Impactul a avut loc pe 24 martie, în jurul orei 15:30, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. S-a stabilit că copila a fost lovită în timp ce traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni. Șoferița în vârstă de 41 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, iar ulterior a fost plasată în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr.13.

Unul dintre pasagerii, care se afla în troleibuzul nr.13 în momentul accidentului când a fost lovită mortal fata de 12 ani, a declarat că șoferița mergea cu viteză mare și nu s-ar fi oprit la trecerea de pietoni. Totodată, pasagerul a menționat că aceasta ar fi atins un camion parcat.

Totodată, primarul general Ion Ceban anunță că opt persoane cu funcții de răspundere de la Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) au fost suspendate din funcție pe perioada anchetei de serviciu.

Potrivit Procuraturii Generale, femeia a ignorat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere, ceea ce a dus la decesul minorei.

Pe 14 iulie, șoferița a fost condamnată la patru ani de închisoare, doi dintre care cu suspendare. Aceasta urmează să execute astfel 2 ani și 6 luni într-un penitenciar de tip deschis. Decizia a fost pronunțată pe 14 iulie de către magistrații Judecătoriei Buiucani, dar a fost contestată de avocații familiei victimei în instanțele ierarhic superioare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: