O deflagrație de metan a avut loc pe 28 octombrie, la mina Kostenko din regiunea kazahă Karaganda. Potrivit presei locale, cel puțin 21 de mineri au fost uciși în explozie. Salvatorii caută în continuare alte 23 de persoane. ArcelorMittal Temirtau, compania care deține mina, a declarat că 208 dintre cei
Un turist care a asistat la explozia minei marine în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești spune că zgomotul a fost extrem de puternic, similar celui produs atunci când se trage cu un tun de pe o fregată, așa cum a văzut la festivitățile de Ziua Marinei, scrie
Doi bărbați de 37 și 56 de ani, originari din Cricova și Criuleni, sunt cercetați penal pentru furt din mina de piatră din Cricova. Polițiștii declară că suspecții ar fi pătruns prin acces liber, distrugând o parte din peretele minei de unde au sustras aproximativ 110 metri de cablu cu
Un automobil al militarilor ruși a fost aruncat în aer de o mină, în timpul curățării teritoriului de lângă satul Sușanî din regiunea Breansk. În urma incidentului, patru membri ai Gărzii Naționale au fost răniți. Acest lucru a fost anunțat pe canalul de Telegram al șefului Comitetului Dumei de Stat
O mină purtată în derivă din apele ucrainene ale Mării Negre, până în raionul maritim Eforie, a fost distrusă în seara zilei de duminică de marina militară română, anunță Ministerul Apărării Naționale al României. Potrivit sursei, mina marină de tip YAM reprezenta un pericol pentru navigația în siguranță, în apele
Trei oameni au murit în satul Lazurnoe din regiunea Herson, după ce au călcat pe o mină amplasată pe plajă. Potrivit Procuraturii Herson, soldații ruși minează țărmul mării Negre, în pofida faptului că în zona respectivă sunt multe stațiuni de odihnă și pensiuni. Pe 3 iunie, trei persoane care se
Un bărbat din Tiraspol a descoperit într-un container pentru gunoi fragmentul unei mine. Acesta a anunțat miliția locală, care a decis să evacueze locuitorii blocului din apropiere, informează așa-numitul „Minister de Interne” din stânga Nistrului. Miliția a fost anunțată la ora 11:16, de către un bărbat care a observat un
Doi locuitori ai regiunii Odesa au ignorat semnele de avertizare și au intrat cu mașina pe o plajă minată. În urma exploziei care a urmat, una dintre persoane a murit, scrie portalul Dumskaya. Ofițerul comandamentului operativ „Sud”, colonelul Vladislav Nazarov, a povestit despre cele întâmplate. „Astăzi, în regiunea noastră s-a
O mină marină a fost descoperită de un pescador, iar o navă militară a Forțelor Navale Române s-a dus în misiune să cerceteze situația în largul Mării Negre, la circa 70 de kilometri de Capul Midia. Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de
Bulgaria avertizează cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră şi care pun în pericol traficul maritim, scrie Agerpres. Potrivit autorităților de la Sofia, dispozitivele explozive „au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”.