Presa italiană a publicat lista victimelor urmare a accidentului din Veneția. Printre persoanele decedate se menționează că este și o moldoveancă în vârstă de 69 de ani, care are cetățenie ucraineană. NewsMaker a solicitat în acest sens informații de la reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu o reacție, după ce Federația Rusă a interzis accesul pe teritoriul țării pentru 18 deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), vicedirectorul Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, precum și directorului Asociației Presei Independente. Diplomația de la Chișinău a numit
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a reacționat la accidentul produs în România, cu implicarea unui autocar care se îndrepta spre Moldova. Instituția a declarat că două persoane au fost rănite, dintre care un cetățean al Republicii Moldova. Autoritățile de la Chișinău au menționat că cetățeanul Moldovei a fost internat
Un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat drept persoană non grata în Republica Moldova, urmare a căderii în această dimineață a resturilor unei rachete la o distanță de 1 km de barajul Naslavcea. Diplomatul este nevoit să părăsească teritoriul țării noastre. Informațiile au fost confirmate de