ministerul Justiției

Andrei Iavorschi, suspendat din funcția de șef al Inspectoratului Național de Probațiune (INP), scapă de acuzațiile de abuz în serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat despre clasarea cauzei penale și scoaterea de sub urmărire penală a acestuia. „Nu au fost stabilite încălcări de ordin penal”, a menționat Procuratura. În reacție, Iavorschi

Penitenciarul nr. 13 din Chișinău este suprapopulat, infrastructura este depășită, iar condițiile de igienă sunt precare, ceea ce contravine standardelor internaționale. Informațiile se regăsesc într-un raport Promo-Lex întocmit în urma efectuării unei evaluări autorizate de Ministerul Justiției în penitenciarul în cauză. Raportul Promo-Lex subliniază că autoritățile trebuie să intervină promt

Șase șefi de instituții de stat au semnat pe 29 decembrie, alături de ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru, un ordin comun prin care pun bazele unei Platforme de coordonare la nivel național a recuperării bunurilor infracționale. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Justiției, secretariatul va fi asigurat de Agenția de Recuperare

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a contestat în instanță decretul de demisie în privința sa, scrie anticoruptie.md. De menționat că pe 26 septembrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat un decret cu privire la eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. Stoianoglo a contestat decretul de demisie, semnat

Ministerul Justiției a venit cu o reacție, după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a statuat că Republica Moldova a încălcat drepturile fostului procuror general Alexandr Stoianoglo la un proces echitabil, atunci când a fost revocat din funcție. Instituția precizează că cererea se referă, de fapt, la pretinsa imposibilitate

Situația penitenciarelor nr.8 și nr.12 din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, care sunt amplasate în Bender, a fost discutată marți, 10 octombrie, la ședința experților sectoriali în domeniul drepturilor omului. Ministerul Justiției anunță că a reiterat, în cadrul ședinței, care s-a desfășurat la sediul din Bender al Misiunii OSCE în

O nouă reacție urmare a informației din presă că statul îi va plăti 500 mii de lei lui Oleg Melniciuc, singurul magistrat condamnat de prima instanță pentru îmbogățire ilicită. Ministerul Justiției al Republicii Moldova a anunțat pe 10 octombrie că va analiza hotărârea luată în privința lui Melniciuc și o

O analiză a scos la iveală mai multe nereguli și suspiciuni cu privire la trucarea achizițiilor de echipamente de monitorizare electronică, desfășurate în perioada 2019-2021. Precizările au fost făcute de Ministerul Justiției al Republicii Moldova pe 5 septembrie. Instituția a anunțat că va sesiza organele de drept. Reprezentanții Ministerului Justiției

Ministerul Justiției a creat Comisia de lichidare a Partidului „Șor”, declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională (CC), care va fi formată din șapte membri. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și publicat în numărul de astăzi al Monitorului Oficial, relatează Moldpres. Conform ordinului

Părțile implicate în litigiile internaționale ar putea să-și aleagă țara și instanța de judecată care să judece cazul. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Justiției al Republicii Moldova, pe 21 august. Potrivit Ministerului Justiției, cabinetul de miniștri a aprobat pe 21 august proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x