Partidul Mișcarea Alternativa Națională a organizat în dimineața zilei de 9 februarie, un flashmob în fața sediului Guvernul Republicii Moldova, la împlinirea a 100 de zile de activitate a Executivului condus de Alexandru Munteanu. Acțiunea s-a desfășurat sub lozinca „Guvernul ZERO”. Potrivit organizatorilor, Executivul, prezentat de PAS drept un „salvator”
Laureata Premiului Nobel pentru Pace (2023), Narges Mohammadi, a fost condamnată în Iran la 7,5 ani de închisoare. Activista iraniană pentru drepturile omului, în vârstă de 53 de ani, a fost în repetate rânduri încarcerată în ultimii 20 de ani pentru pozițiile sale critice la adresa regimului de la Teheran,
Cu ocazia Zilei Internaționale a Pizzei, marcată pe 9 februarie, Glovo Moldova celebrează unul dintre cele mai îndrăgite preparate din lume cu oferte speciale și date interesante despre obiceiurile de consum ale utilizatorilor din Republica Moldova în 2025. De la perioadele cu cele mai multe comenzi, până la preferințele culinare
În perioada 9-15 februarie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi minime de până la -17°C și maxime de până la +10°C. Cele mai scăzute temperaturi vor fi în primele două zile ale săptămânii, ulterior valorile negative vor fi prezente doar pe timp de noapte, iar spre sfârșitul săptămânii temperaturile
Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune, din 6 februarie. – O nouă avarie la Centrala electrică de la Cuciurgan.
Directorii Consiliului de Administrație ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și cei de la Agenția Națională de Reglementare în Comunicații vor primi salarii mai mici începând cu luna februarie. În cazul șefului de la ANRE, reducerea va fi de 20%, iar conducerea de la ARCOM va primi cu 25%
Banca Națională a Moldovei a menținut rata de bază la nivelul de 5% anual și a redus, totodată, normele rezervelor obligatorii ale băncilor. NewsMaker explică în ce mod această decizie creează premisele pentru o scădere – chiar dacă nu imediată – a ratelor la credite, precum și pentru stimularea investițiilor
În data de 8 februarie se împlinesc o sută de zile de la învestirea lui Alexandru Munteanu în funcția de prim-ministru. După primele provocări în fruntea Guvernului, activitatea sa este supusă și primelor evaluări politice. Pentru că părerile guvernării și ale opoziției sunt bine cunoscute, NewsMaker a ieșit în stradă
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a depus, pe 6 februarie, denunțuri la Procuratura Generală și la Centrul Național Anticorupție (CNA) împotriva conducerii ANRE și Energocom, pe subiectul „tarifelor exagerate” la energie electrică și gaze, care au „împovărat grav populația”. Aceștia au cerut recalcularea facturilor și sancționarea celor care „au majorat prețurile”.
Cel puțin 31 de persoane au murit, iar peste 170 au fost rănite în urma unui atentat produs într-o moschee șiită din suburbia Islamabadului, informează BILD. Atacul a avut loc în timpul rugăciunii de vineri. Potrivit poliției, un atentator sinucigaș a fost oprit la intrarea în moschee, după care a