Cum transformi o idee tehnologică într-o soluție care poate fi testată, dezvoltată și folosită în lumea reală? La Deeptech GigaHack 2026, participanții vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a lucra în echipe multidisciplinare la provocări propuse de companii și instituții, cu sprijinul unei comunități de 30 mentori cu
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker! — Dodon felicită „Rusia Unită” pentru victoria în alegeri— Ceban acuză guvernarea că ar vrea să preia stația de la Vadul lui Vodă— Hotărârea privind instituirea stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial— De la chelneri, muncitori
Serviciile câștigă tot mai mult teren în comerțul extern, iar ponderea lor se apropie de cea a bunurilor. Pe parcursul anului trecut, prestările către clienți din afara țării au generat 3,22 miliarde de dolari, echivalentul a 46% din valoarea totală a exporturilor. Potențialul acestui segment și oportunitățile de creștere pentru
Medpark își propune să ofere pacienților cea mai bună experiență medicală digitală – simplă, sigură, intuitivă și adaptată nevoilor reale. De aceea, pe 18 septembrie, testarea aplicației Medpark a fost dusă la un alt nivel, prin implicarea directă a comunității tech, în cadrul Deeptech GigaHack 2026, organizat de Technovator. Peste
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Gazele naturale, mai scumpe? Junghietu: creșterea ar putea fi semnificativă— Cinci persoane cu nevoi speciale, supuse exploatării prin muncă?— Mai mulți beneficiari de compensații? Tofan: gazul, mai scump decât ne așteptam— Economii la buget: reduceri de personal
Pe agenda MEF 2026 – soluții pentru orașe și servicii publice moderne, standardizare și creșterea competitivității produselor moldovenești pe piața UE. La 1 octombrie, la Tekwill, va avea loc cea de-a cincea ediție a Moldova Electronics Forum (MEF 2026) – una dintre principalele platforme de dialog ale industriei electronice din
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Cinci persoane cu nevoi speciale, supuse exploatării prin muncă?— Mai mulți beneficiari de compensații? Tofan: gazul, mai scump decât ne așteptam— Economii la buget: reduceri de personal de până la 30% și comasări de agenții— Stare de
Îți prezentăm în continuare ofertele de muncă bine plătite în Chișinău, pregătite de site-ul Rabota.md. În selecția lunii septembrie au fost incluse funcții vacante pentru specialiști din domeniul HoReCa, design, tehnologii informaționale și alte domenii. Începem cu IT: compania Sky.md caută un specialist pentru poziția de Fullstack Developer (Node.js /
Volvo Cars Moldova anunță condiții speciale pentru modelele SUV XC60 și XC90, în versiunile benzină Mild și Plug-in Hybrid: Volvo XC90 SUV-ul XC90, în stilul scandinav elegant, este alegerea firească și de încredere pentru o familie numeroasă. Crossover-ul premium cu 7 locuri, spațios, este creat pentru ca fiecare călătorie să
Pe 2 octombrie, Chișinăul va reuni lideri din instituții financiare, companii de tehnologie, mediul academic și autorități publice, cu ocazia celei de-a 8-a ediții a Fintech Moldova Conference, powered by maib și Mastercard, o zi dedicată ideilor, tehnologiilor și parteneriatelor care modelează viitorul finanțelor. Viitorul finanțelor nu este construit doar