moldoveni

Compania IsrAir va opera zboruri comerciale pe ruta Tel Aviv – Chișinău – Tel Aviv, începând cu 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) pe 25 octombrie, la scurt timp după ce a anunțat că și compania israeliană „Arkia” va opera zboruri din

În perioada 25-30 octombrie, la Mărculești, are loc un exercițiu cu participarea a peste 200 de militari ai Armatei Naționale și Armatei Statelor Unite. Aceștia vor efectua salturi cu parașuta în apropierea raioanelor Florești, Fălești și Bălți. Vor fi implicate și unități de tehnică din dotarea Armatei Naționale, precum și

Uniunea Europeană a amânat, până în mai 2025, taxa obligatorie de 7 euro pentru un permis de călătorie fără viză, scrie schengenvisum.info, care citează surse din UE. Amânarea le permite deținătorilor de pașapoarte scutiți de viză să continue să călătorească în țările din spațiul Schengen și în Bulgaria, Cipru și

Permisele eliberate în Republica Moldova și Albania vor fi recunoscute reciproc. Anunțul a fost făcut pe 24 octombrie de reprezentanții Agenției Servicii Publice (ASP). Cetăţenii Republicii Moldova și ai Republicii Albania, stabiliți permanent sau provizoriu pe teritoriul celeilalte țări, vor avea dreptul de a-şi converti permisul de conducere, au declarat

Militari moldoveni și români participă, în perioada 23 octombrie – 3 noiembrie curent, la exerciţiul internaţional „Joint Combined Exchange Training-2023” (JCET), desfășurat la baza militară de instruire a Armatei Naţionale. Informațiile au fost confirmate, astăzi, de către Ministerul Apărării. În cadrul „Joint Combined Exchange Training-2023”, militarii vor executa trageri din

Doi moldoveni au murit, iar alți trei membri ai aceleiași familii, printre care și un copil, au suferit diverse traumatisme în urma unui accident rutier care a avut loc în regiunea Svitav din Cehia. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 15 octombrie, scrie TVN. Familia, originară din raionul Soroca

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a emis o alteră de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Orientul Mijlociu, în legătură cu situația de insecuritate din această zonă, generată de războiul din Israel. Diplomația de la Chișinău le recomandă cetățenilor Republicii Moldova care se află sau planifică să călătorească în

Inspectoratul General al Poliției (IGP) atenționează cetățenii cu privire la o nouă schemă pusă la cale de escroci. Potrivit oamenilor legii, aceștia expediază mesaje cu conținut fals pe adresele electronice ale victimelor, folosind numele autorităților publice, în care cer informații și bani. Mai exact, potrivit IGP, infractorii cibernetici expediază citații

De la începutul războiului din Israel, 7 octombrie, și până în prezent, 1.622 de cetățeni moldoveni au revenit acasă, în timp ce 548 au plecat spre Tel-Aviv, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Diplomația de la Chișinău anunță că, prin cursele aeriene Chișinău – Tel Aviv – Chișinău,

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere, la Zurich, cu moldoveni stabiliți în Elveția. Șefa statului anunță că a discutat cu conaționalii noștri despre obiectivele și rezultatele guvernării, îndemnându-i să susțină democrația la alegerile din toamnă și să investească în Moldova. „Cetățenii noștri doresc rezultate concrete în lupta

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x