Trupa rock DDT din Rusia nu a fost lăsată să concerteze pe 10 iunie, la Moscova. Într-o adresare video, membrii acesteia au anunțat că nu au reușit să obțină permisiunea autorităților locale. „DDT s-a pregătit cu seriozitate de concertul din Moscova, din 10 iunie 2022. Dar, din păcate, organizatorii acestei
Papa Francisc și-a exprimat intenția de a merge la Moscova și de a-l întâlni pe Vladimir Putin pentru a-i cere să pună capăt războiului, dar nu a primit niciun răspuns. În cadrul unui interviu pentru Corriere della Sera, relatează Digi24.ro, Papa Francisc a vorbit despre eforturile pe care le depune
Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, se află în prezent într-un avion în drum spre Moscova, a declarat luni purtătorul de cuvânt adjunct al secretarului general Farhan Haq, relatează CNN, citat de hotnews.ro. Guterres va fi „primit” marți de președintele rus Vladimir Putin și va avea o întâlnire de
Ministerul rus al Apărării are informații despre faptul că SUA pregătesc provocări pentru a acuza Forțele Armate Ruse că folosesc arme de distrugere în masă în Ucraina – chimice, biologice sau nucleare, a declarat Igor Kirillov, șeful forțelor de apărare împotriva radiațiilor, chimice și biologice din Rusia. Planul SUA a
Operaţiunea militară rusă se va încheia când NATO va înceta să mai folosească teritoriul ucrainean pentru a ameninţa Rusia. Declarația a fost făcută de Alexei Polișiuk, directorul celui de-al doilea departament al CSI al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei. În cadrul unui interviu pentru Tass, oficialul de la Moscova a
Fostul vicepreședinte al Gazprombank Vladislav Avaev, soția și fiica sa, au fost găsiți morți, la Moscova, informează RBC. Cele trei cadavre au fost descoperite pe 18 aprilie, într-un apartament. Acestea prezentau urme de împușcături. Poliția a inițiat un dosar penal. Oamenii legii au declarat că examinează mai multe versiuni, principala
De 9 mai, la Moscova se va desfășura o paradă în care vor fi implicați 11 mii de militari și peste 200 de mijloace tehnice, informează RIA Novosti pe 18 aprilie. În localitatea rurală Alabino din suburbia Moscovei s-a desfășurat repetiția generală înainte de parada care urmează să aibă loc
Ministerul rus de Externe a publicat pe 15 aprilie declarația purtătoarei de cuvânt Maria Zaharova cu privire la situația din Republica Moldova. Aceasta afirmă că urmărește cu atenție declarațiile oficialilor moldoveni și inițiativele legislative votate în Parlamentul Republicii Moldova și menționează că „nu pot decât să provoace îngrijorare profundă”. În
Reprezentantul oficial al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov, a spus pe 15 aprilie că Forțele Armate Ruse „Calibru” au distrus magaziile uzinei ucrainene de rachete „Vizar”. Totodată, acesta avertizează că numărul și amploarea loviturilor cu rachete împotriva țintelor din Kiev vor crește din cauza actelor de sabotaj ale ucrainenilor pe teritoriul
Vladimir Putin a fost informat despre incendiul navei amiral a flotei rusești din Marea Neagră, comunică Ukrainskaya Pravda cu referire la declarațiile secretarului de presă al președintelui rus. La rândul lor, reprezentanții Ministerului Apărării din Rusia spun că nava „Moscova” este încă pe linia de plutire și la moment nu