Igor Grosu, despre cazul Iuliei Navalnaia: Putea fi urmărită de Serviciile Secrete ale Rusiei

Soția opozantului rus Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, ar fi putut fi urmărită în Republica Moldova de Serviciile Secrete ale Federației Ruse. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Punctul Azi” de la TVR Moldova. Potrivit speakerului, în prezent instituțiile de resort din țara noastră investighează cazul.

„Am toată încrederea în ceea ce spune SIS, că (nr. Iulia Navalnaia) nu a prezentat interes pentru instituțiile noastre și că instituțiile noastre nu au făcut acest lucru. Asta nu înseamnă, însă, ca nu au făcut-o alții și acest lucru îl verifică acum colegii noștri. (…) Ținând cont de notorietatea opozantului, e simplu de dedus că nu doar opozantul, dar și membrii familiei, sunt în vizorul Serviciilor Secrete ale Federației Ruse. Fără a face aluzii, am rugat instituțiile de resort să investigheze și să ne prezinte informații: cine sunt acei indivizi care au filat persoana în cauză”, a declarat Igor Grosu.

Referindu-se la plângerea Iuliei Navalnaia precum că ar fi fost reținută la Aeroportul Chișinău mai mult timp, pentru verificări suplimentare, speakerul Parlamentului declară că de o astfel de abordare au parte toți străinii care ajung în Republica Moldova, în deosebi cei care vin din „unele jurisdicții”.

„Toți trec o verificare suplimentară și chiar dacă nu se vede, sunt  suficiente cazuri atunci când profilul unui vizitator în Republica Moldova ne trezește semne de întrebare. Sunt cazuri, nu voi da cifre, când sunt rugați respectuos să facă stânga împrejur, pentru că avem hotar lângă o țară în război, pentru că avem un teritoriu necontrolat, pentru că acolo este o armată, pentru că situația e complicată. În cazul dumneaei nu a fost nimic altceva decât că s-a respectat această procedură”, a mai spus Grosu.

***

Amintim că soția lui Alexei Navalnîi a vizitat pentru prima oară capitala Republicii Moldova. Aceasta susține că i-a plăcut orașul, nu și atitudinea. Mai exact, Iulia Navalnaia susține că a fost reținută la Aeroport pentru verificări suplimentare, i-a fost fotografiat pașaportul, iar din hotel a fost filată. „Am o singură întrebare: dragă Maia Sandu, dvs. de ce aveți nevoie să mă urmăriți?”, a scris aceasta.

Președinția a anunțat că va dispune o anchetă pe marginea acestui caz. Iar Poliția de Frontieră a precizat că, odată cu instituirea stării de urgență în legătură cu războiul din Ucraina, toți cetățenii străini trec un control special la vamă. Potrivit comunicatului, procedura de control special la traversarea frontierei de stat „este una pentru toți”, iar excepții, în acest sens, „nu pot fi admise”.

Cu o reacție a venit și SIS, care a declarat, prin intermediul unui comunicat, că asupra soției lui Navalnîi nu au fost desfășurate măsuri speciale de investigații, inclusiv urmărirea vizuală a acesteia. Totodată, urmare a informațiilor prezentate, SIS, în cooperare cu alte instituții de ocrotire a normelor de drept,  a demarat o anchetă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor expuse de către Iulia Navalnîi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Sunetul de dronă auzit la Anenii Noi: un aparat de zbor fără pilot a lovit un copac în pădure. Riscul unei explozii necontrolate, eliminat⚡⚡⚡

Într-o pădure din extravilanul satului Geamăna, raionul Anenii Noi, la aproximativ 100 de metri de drum, un aparat de zbor fără pilot a lovit un copac. La sol au fost identificate fragmente ale aparatului, deteriorate în urma impactului. Specialiștii poliției au dezactivat partea de luptă ale aparatului, eliminând riscul unei explozii necontrolate. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a oferit detalii despre incidentul semnalat în dimineața zilei de duminică, 11 octombrie.

„În urma cercetărilor efectuate într-o pădure din extravilanul satului Geamăna, raionul Anenii Noi, la aproximativ 100 de metri de la drum, a fost depistat locul în care un aparat de zbor fără pilot a lovit un copac, la o înălțime de aproximativ 13 metri. În urma intervențiilor, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au dezactivat partea de luptă, eliminând riscul unei explozii necontrolate”, a comunicat IGP.

Totodată, potrivit Inspectoratului, la sol au fost identificate fragmente ale aparatului de zbor, care prezentau deteriorări în urma impactului.

„Investigațiile continuă, urmând a fi dispuse expertizele de specialitate”, a declarat IGP.

Amintim că, în dimineața zilei de 11 octombrie, Ministerul Apărării anunța că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în extravilanul localităților Geamăna și Văratic, raionul Anenii Noi, s-a auzit un sunet asemănător celui produs de o dronă, urmat de o explozie. Ulterior, echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au localizat obiectul în apropierea localității Geamăna. Între timp, poliția a anunțat că aparatul de zbor ar fi căzut și ar fi explodat într-o pădure din extravilanul satului Geamăna. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: