Premierul Natalia Gavrilița a avut, în dimineața zilei de astăzi, o întâlnire de lucru în comun cu prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili, și cel al Ucrainei, Denys Shmyhal, în cadrul vizitei celor trei premieri la Bruxelles în formatul Trio Asociat. Evenimentul își propune să reconfirme mesajul consolidat al Republicii Moldova, Georgiei
În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, premierul Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al Guvernului din data de 29 noiembrie, prim-ministrul moldovean va avea mai multe întrevederi de nivel înalt. Pe 30 noiembrie, prim-ministrul Republicii Moldova se va întâlni cu premierii Ucrainei și
În perioada 15-16 noiembrie curent, premierul Natalia Gavrilița se va afla în vizită la Londra, cu ocazia desfășurării „Zilei Pieței de Capital din Moldova” la sediul Bursei de Valori din Londra. Natalia Gavrilița va participa la ceremonia de deschidere a pieței – „Ring the bell”, luni dimineața, la ora 8:00
Perspectivele intensificării cooperării comercial-economice au fost abordate de prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței Consiliului șefilor de guverne ai Comunității Statelor Independente (CSI). Evenimentul s-a desfășurat în format de teleconferință, pe 12 noiembrie. Natalia Gavrilița a menționat că Republica Moldova optează în continuare în cadrul CSI pentru dinamizarea
Premierul Natalia Gavrilița, în comun cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, vicepreședintele Josep Borrell și comisarul pentru politica europeană de vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi susțin la Bruxelles o conferință de presă. Aceasta are loc în urma reuniunii Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Thierry Breton, comisar pentru piața internă. Cei doi oficiali au discutat despre inițierea proceselor necesare pentru reducerea tarifelor de roaming cu UE, recunoașterea reciprocă a certificatelor digitale COVID-19 și recunoașterea reciprocă a semnăturii electronice. În același timp, Gavrilița a accentuat prioritățile Guvernului.
Vicepremierul pentru Reintegrare Vlad Kulminski pleacă pe 22 octombrie la Moscova pentru a continua negocierile cu Gazprom. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe ,din 19 octombrie. Șefa Executivului a accentuat că Moldova va avea gaz natural, însă deocamdată nu se știe la ce preț.
Prim-ministra Natalia Gavrilița susține la ora 11:00 o conferință de presă pe subiectul aprovizionării cu gaze naturale a țării. De menționat că ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu efectuează o vizită de lucru în Polonia, unde va fi abordat subiectul livrării de gaz în Republica Moldova. Andrei Spînu
Noua conducere a Republicii Moldova urmărește în mod constant o politică externă echilibrată și este interesată de dezvoltarea legăturilor comerciale în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). De asemenea, țara noastră își dorește o cooperare eficientă cu CSI în sectorul energetic. Declarațiile aparțin prim-ministrei Natalia Gavrilița și au fost făcute în
Natalia Gavrilița, noua prim-ministră a Republicii Moldova, locuiește într-o casă cu două niveluri, situată în sectorul Centru al capitalei. Imobilul nu se regăsește în declaraţiile sale de avere și interese personale din ultimii ani, acesta aparținând părinților săi, informează ZdG. Potrivit sursei citate, casa a fost construită de părinții actualei