Inspectoratul General al Poliției (IGP) informează că obiectul depistat în sectorul Botanica din Chișinău ar fi un obuz de model PG-9. Acesta nu conține material explozibil. „În urma examinării obiectului, experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Poliției au constatat preliminar că acesta este un obuz de model PG-9, fără
Un obuz de artilerie a fost găsit în zona de frontieră a Republicii Moldova. S-a întâmplat în dimineața zilei de 1 septembrie, pe direcția localităților Tocuz-Novosiolovca. Proiectilul a fost depistat de un lucrător agricol. La fața locului au intervenit polițiștii și geniștii. Zona a fost izolată, iar persoanele aflate în
O secțiune dintr-o clădire de apartamente din orașul Belgorod, Federația Rusă, s-a prăbușit. S-a întâmplat după ce rachete care ar aparține armatei ucrainene ar fi fost doborâte de sistemele antiaeriene rusești și ar fi căzut peste clădire, potrivit Ministerului Apărării de la Moscova. Cel puțin 13 persoane au fost rănite.
Obuzele rusești au deteriorat cupola bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Odesa. Incidentul a avut loc în timpul atacului masiv declanșat de armata rusă împotriva Ucrainei, în această noapte. Resturile aproape că au ucis un preot, care se afla în biserică în momentul respectiv, scrie publicația Novosti Donbasa. Potrivit sursei citate, pe
Un obuz a fost găsit pe strada Cantonului din Chișinău, pe malul râului Bîc. Proiectilul de artilerie a fost ridicat de reprezentanții Forțelor Armate a Moldovei, iar pe caz a fost inițiată o anchetă. Poliția a fost alertată despre caz pe 1 mai. Oamenii legii au fost informați de un
Un pescar a descoperit pe 14 august un obiect de luptă în apele râului Prut. Se presupune că acesta este din timpul celui de-al doilea război mondial. Obuzul are o lungime de 50 cm și diametrul de aproximativ 152 mm. Potrivit Poliției de frontieră, persoanele din perimetrul adiacent au fost
Un tânăr de 24 de ani a decedat, în urma unei deflagrații produse într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, pe care îl închiria. Potrivit poliției, victima ar fi încercat să demonteze „un obiect asemănător cu un obuz”. Polițiștii au fost sesizați, în jurul orei 15:30, iar la fața locului
O elevă a clasei a 9-a a unui liceu din or. Sîngera a adus pentru muzeul liceului un obuz pe care l-a găsit tatăl acesteia în gospodăria sa. Profesorul de istorie văzând obuzul, presupunând că este din perioada celui de-al doilea război mondial, a anunțat forțele de ordine. Incidentul a
Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei a raportat în dimineața zilei de 26 februarie că un obuz a lovit o clădire rezidențială de pe bulevardul Lobanovsky din Kiev. Potrivit datelor preliminare, nimeni nu a fost rănit. La fața locului au fost trimiși 12 salvatori. Au apărut imagini cu evacuarea
În dimineața zilei de astăzi, poliția de la Orhei a fost sesizată despre faptul că în extravilanul satului Dișcova, la o distanță de 3 km, pe un teren arabil, a fost depistat un obuz în stare de coroziune. Oamenii legii presupun că este un obuz de pe timpul celui de-al