onu

Consiliul ONU pentru drepturile omului a adoptat cu majoritate de voturi o rezoluție care prevede înființarea unei comisii independente, care să desfășoare o anchetă cu privire la încălcarea drepturilor omului în Ucraina, informează Reuters. „Datoria noastră comună este tragerea la răspundere, pe calea documentării și verificării infracțiunilor comise de Rusia

Organizația Națiunilor Unite a acordat un vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina și a cerut retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină, într-o nouă expresie a indignării produse la nivel global de agresiunea rusească. Rezoluția a fost votată în cadrul unei sesiuni de

Diplomații i-au întors spatele ministrului rus de externe Serghei Lavrov, în timpul ședinței Consilului ONU pentru drepturile omului. Potrivit Reuters, gestul a fost făcut în semn de solidaritate cu Ucraina. Un gest similar a avut loc în timpul Conferinței ONU pentru Dezarmare din Elveția. Ministrul rus de Externe a declarat

Premierul Natalia Gavrilița a anunțat despre primul ajutor umanitar care vine de peste hotarele țării pentru refugiații din Ucraina stabiliți la noi. În cadrul unei conferințe de presă, Gavrilița a spus că susținerea este așteptată mâine la Chișinău. „Mâine, la ora 11, vom întâlni primul transport cu ajutoare umanitare de

Secretarul general al ONU Antonio Manuel de Oliveira Guterres consideră că prezența trupelor rusești în regiunile separatiste ale Ucrainei „DNR” și „LNR” nu pot fi considerate „pacificatoare”. Pe site-ul Organizației Națiunilor Unite a fost publicată o declarație cu privire la situația din Ucraina. „Sunt îngrijorat de faptul că se deformează

Decretele privind recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk de către Rusia sunt aproape identice cu recunoaşterea „independenţei” provinciilor secesioniste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia în 2008. O copie a documentelor a fost afișată de către ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliţa, la reuniunea Consiliului de Securitate care s-a

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) s-a întrunit în ședință de urgență pe 21 februarie, după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul prin care este recunoscută independența „Republicii Populare Donețk” și a „Republicii Populare Lugansk”. În cadrul întrunirii, mai multe țări au criticat dur decizia liderului

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe Dmitro Kuleba a cerut, pe 21 februarie, o reuniune „imediată” a Consiliului de Securitate al ONU. Solicitarea vine în contextul ameninţării unei invazii ruse. „La solicitarea preşedintelui Volodimir Zelenski, cer oficial consultări imediate ale membrilor Consiliului de Securitate al ONU conform articolului 6 al Memorandumurilor

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a înmânat pe, 10 decembrie, premiile anuale pentru realizări remarcabile în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova, în anii 2020-2021. Ediția curentă, a XVI-a la număr, include patru premii. Premiul General ONU a fost acordat directoarei organizației Copil. Comunitate. Familie din Moldova, Liliana Rotaru. „Deseori, drepturile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reiterat angajamentul autorităților privind toleranța zero față de orice formă a violenței. Declarația a fost făcută în debutul ședinței plenare a Parlamentului, în contextul Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, marcată pe 25 noiembrie, la inițiativa ONU. „Susținerea și promovarea femeilor, implicit asigurarea unui

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x