Un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, a lovit mortal o femeie de aproximativ 55 de ani, care traversa strada într-un loc nepermis și neiluminat. Accidentul rutier s-a produs vineri, în jurul orei 06:35, pe traseul R-6, în apropierea cartierului Nistreana din Orhei. În urma
În dimineața zilei de 3 decembrie, polițiștii din Orhei au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Podgoreni. Între timp, în zonă a fost restricționat accesul cetățenilor. La fața locului se află toate serviciile specializate. Informația a fost comunicată de poliția Republicii Moldova. „Poliția Națională informează că, acum
O consilieră în primăria unei localități din raionul Orhei a fost reținută. Înainte de aceasta, ea a fost observată conducând haotic un automobil, iar după ce a fost oprită de oamenii legii „a recunoscut consumul de alcool”. Mai mult, poliția a stabilit că aceasta nu deține permis de conducere. Cazul
Un copil de un an a rămas blocat într-un automobil la Orhei. Incidentul a avut loc după ce mama copilului a parcat mașina și, din neatenție, a lăsat cheile în interiorul vehiculului. Ușa s-a blocat în momentul în care se îndrepta să-și ia copilul din automobil. La fața locului au
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Chișinău și în mai multe localități din Orhei, Rezina și Nisporeni. Acțiunile au loc în dosarul de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice. Informația a confirmată pentru NewsMaker de ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi. „Desfășurăm acțiuni de urmărire
Medicii de pe ambulanță din raionul Orhei au asistat la nașterea a doi băieți gemeni în drum spre spital. Cazul a avut loc pe 23 octombrie. Înainte de aceasta, o femeie gravidă a alertat medicii că prezintă toate semnele caracteristice pentru debutul nașterii. Ajunși la fala locului în mai puțin
„Presiune și șantaj”, astfel a calificat primarul Orheiului, Tatiana Cociu, într-o reacție, după perchezițiile efectuate de CNA. „Pe mine, în general, nu mă acuză de nimic. Procurorii și CNA au efectuat percheziții. În birou, pe calculatorul de serviciu, nu au găsit nimic. Știm că este o înscenare a Maiei Sandu
O femeie, în vârstă de 63 de ani, a decedat în apropierea localității Peresecina din raionul Orhei. Aflându-se la volanul unei mașini, femeia ar fi pierdut controlul volanului în momentul în care se apropia de o curbă periculoasă. În rezultat vehiculul a ajuns pe banda opusă, ciocnindu-se violent de o
Un camion, încărcat cu circa 15 tone de mere, s-a răsturnat pe drumul de ocolire al orașului Orhei. Urmare a accidentului, șoferul a rămas blocat în camionul avariat. La fața locului a intervenit o echipă de salvatori și pompieri. Conducătorul auto a suferit o fractură a brațului. El a fost
Într-o localitate din raionul Orhei, un bărbat i-a permis copilului său de zece ani să-i conducă mașina în timp ce el se afla în calitate de pasager. Vehiculul nu avea asigurare și nici nu a trecut inspecția tehnică periodică. Adultul a fost sancționat pentru încălcările admise. Informațiile au fost confirmate