parcare

O parcare supraetajată din cartierul Manhattan al New York-ului s-a prăbușit. Potrivit datelor preliminare, cel puțin un om a murit. Radio Svoboda scrie că alte 5 persoane au fost rănite. Pompierii au anunțat că victimele erau muncitori. Nu se precizează ce lucrări efectuau în parcarea supraetajată. Motivele prăbușirii parcării nu

Femeile însărcinate și persoanele însoţite de copii cu vârsta până la 5 ani ar putea avea acces cu prioritate la casele de marcat din magazine și la ghișeele instituțiilor publice din România. De asemenea, ar putea fi rezervate locuri de parcare special pentru aceste categorii. Două proiecte de lege în

Primarul Ion Ceban anunță că, în spatele clădirii Guvernului Republicii Moldova, a fost lansată o parcare automatizată. Aceasta este cu 4 nivele și are o suprafaţă de 180 m². Parcarea se află pe strada 31 August. De menționat că parcarea publică este cu plată. Aceasta va activa non-stop. În intervalul

În sectorul Buiucani al capitalei, lângă parcul Dendrariu, a fost construită una dintre cele mai mari parcări publice din Chişinău, cu o capacitate de circa 140 locuri. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a capitalei. Lucrările de amenajare

Manifestanții care rămân în fața Procuraturii Generale și-ar satisface necesitățile fiziologice chiar în parcare. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că a fost sesizată de către un bărbat și că documentează cazul. „Cu puțin timp în urmă am fost sesizați de un bărbat, prin intermediul numărului unic de urgență

Secretariatul Parlamentului a anunțat pe 8 februarie că va oferi servicii de parcare în incinta clădirii Direcției transport (Garaj) a Parlamentului Republicii Moldova, situată în municipiul Chișinău, strada Anatol Corobceanu, 10. Serviciile sunt oferite în bază de contract persoanelor fizice și juridice – organizațiilor naționale și internaționale, agenților economici, instituțiilor

Un loc de parcare în zona centrală a Chișinăului ar putea costa 10 lei/h, iar în afara zonelor centrale – 5 lei/h. În zonele rezidențiale, un abonament lunar pentru un loc de parcare ar putea costa cca 300 de lei. Sunt estimările care se conțin în „Studiul de oportunitate privind

La intersecția străzilor Albișoara cu Ismail va fi amenajată o nouă parcare publică. Anunțul a fost făcut de edilul capitalei Ion Ceban. Potrivit primarului, pe terenul dat era amplasată o parcare particulară. Din cauza expirării actelor de arendă acesta a fost întors municipalității. „Cum au fost luate aceste terenuri anterior?

Parcarea situată la intersecția străzilor Ismail și Ștefan cel Mare și Sfânt a fost amenajată. Anunțul a fost făcut de edilul Ion Ceban, care a menționat că a fost aplicat marcajul rutier, urmând să fie amenajat şi spaţiul verde. Șoferii își vor putea parca mașinile gratis, fiind disponibile circa 80

În preajma parcului „Alunelul” din sectorul Buiucani va fi amenajată o parcare auto cu o capacitate de 40 de locuri, informează Primăria Chișinău. Lucrările vor dura circa o săptămână, iar cheltuielile sunt suportate de municipalitate. Spațiul prevăzut pentru parcare a fost îngrădit și urmează a fi efectuate lucrări de asfaltare,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x