Un locuitor al orașului rusesc Zavoljie, din regiunea Nijegorodskoi, și-a ucis soția în fața copiilor săi minori. Vecinul bărbatului a declarat că crima a avut loc la scurt timp după ce acesta s-a întors de pe frontul din Ucraina, unde a luptat în calitate de soldat voluntar. „Când am aflat
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi scapă de Penitenciarul nr.13, după aproape jumătate de an de arest preventiv. Fostul parlamentar a fost transferat în arest la domiciliu, urmare a deciziei din această seară a magistraților Judecătoriei Chișinău. „Domnului Vladimir Andronachi i-a fost înlocuită măsura preventivă în arest la domiciliu, cu aplicarea
Arina Chițanu are 13 ani, iar de aproape 10 face dansuri. Dintr-o activitate de recreere, dansul a devenit pentru ea o activitate de suflet care o ajută să se exprime și să se simtă împlinită. În martie, aceasta a devenit prima dansatoare din Moldova care a primit o bursă la
Statele Unite ale Americii (SUA) anunță alocarea unui nou pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 325 de milioane de dolari. Noul pachet include muniție pentru sistemele HIMARS, obuze de artilerie, rachete ghidate antitanc, sisteme antitanc AT-4, mine antitanc și vehicule explozive de curățare a traficului, anunță Ukrainskaia Pravda.
Republica Moldova nu a livrat nici tehnică militară, nici armament Ucrainei. Asigurarea vine din partea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. Oficialul susține că transmiterea echipamentului militar în țara vecină, aflată în război, ar încălca statutul de neutralitate al Republicii Moldova. „Republica Moldova, reieșind din statul nostru de neutralitate, nu a livrat
Luptătoarea Anastasia Nichita s-a calificat în marea finală a Campionatului European Seniori. În finală, sportiva din Republica Moldova va lupta cu reprezentanta Ucrainei, Yuliia Tkach. „Mult succes Anastasia! Felicitări antrenorul lotului național Tudor Cîrlan! Hai, Moldova”, se arată în mesajul Federației de Lupte din Republica Moldova.
Belarusul a început miercuri, 19 aprilie, noi exerciții militare. De această dată, Minskul testează apărarea aeriană, anunță serviciul de presă al Ministerului Apărării din Belarus. „În conformitate cu planul de pregătire pentru scopul propus, între 19 aprilie și 22 aprilie, se desfășoară un exercițiu tactic cu una dintre unitățile forțelor
Fostul procuror general adjunct, Ruslan Popov, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită şi fals în declarații publice, a susținut examenele de la Institutul Național de Justiție, pentru a putea candida la funcția de judecător în temeiul vechimii în muncă. Ruslan Popov a obținut nota medie 8.54 la proba orală în materie
Autoritățile relaxează restricțiile privind accesul însoțitorilor în incinta Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit Guvernului, Poliția de Frontieră va putea emite măsuri de restricționare a intrării în edificiu doar în cazul apariției unui risc în adresa securității naționale. Noul mecanism, care substituie restricțiile instituite anterior de CSE, prin care accesul în terminalul
Pe faţada casei din Chișinău, în care a locuit compozitorul Petre Teodorovici, va fi instalată o placă comemorativă. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a Consiliului municipal Chișinău. Dezvelirea plăcii comemorative are scopul de a eterniza memoria lui Petre Teodorovici,