Comisia juridică, numiri și imunități a audiat și a aprobat candidații, desemnați de fracțiunile parlamentare și partenerii de dezvoltare, în calitate de membri ai Comisiei de evaluare privind evaluarea externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Astfel,
În Republica Moldova va apărea o nouă instanță de judecată, care se va ocupa de cazurile de corupție: Tribunalul Anticorupție. Anunțul a fost făcut, pe 13 iunie, de administrația prezidențială, care a precizat că deocamdată proiectul este în stadiul de concept și că este deschisă pentru comentarii și dezbateri. Instanța
Partidul „ȘOR” va găsi alternative în exprimarea sa pe scena politică a țării, în cazul în care va fi declarat neconstituțional. Declarația a fost făcută de deputatul formațiunii Vadim Fotescu. „Dacă Partidul „ȘOR” va fi declarat neconstituțional cu procedura ulterioară de dizolvare, atunci, așa cum a spus Ilan Șor, vom
Banii folosiți de fugarul Ilan Șor pentru a finanța protestele antiguvernamentale vin de la Kremlin. Declarația a fost făcută, pe 9 iunie, în plenul legislativului de către premierul Dorin Recean. Șeful Guvernului a venit astăzi la Parlament pentru a cere deputaților să aprobe proiectul de modificare a Legii bugetului de
Proiectul de lege privind accesul la informații de interes public a fost adoptat, în cadrul ședinței plenare din 9 iunie, cu votul a 53 de deputați. Potrivit autorilor, noua lege are ca scop asigurarea transparenței activităților din sectorul public. Documentul prevede că semnătura electronică sau olografă nu va mai fi
Grație perfecționării cadrului legislativ, în anul 2022 s-a reușit creșterea cu 20% a cheltuielilor pentru medicamente și dispozitive medicale compensate, cu 15% – pentru fiecare beneficiar în parte și cu 10,6% – per rețetă. Datele au fost prezentate în cadrul examinării în plenul legislativului a raportului privind executarea fondurilor asigurării
Deputații au audiat pe 9 iunie raportul Guvernului privind executarea Bugetului de stat pentru anul 2022, precum și raportul auditului financiar al acestuia, realizat de Curtea de Conturi. Veniturile bugetului de stat în anul 2022 au constituit 59,247 miliarde de lei, iar cheltuielile – 68,573 de miliarde de lei. În
Reuniune la Ambasada Rusiei de la Chișinău, cu ocazia zilei naționale a Federației Ruse, marcată pe 12 iunie. Instituția a chemat la un eveniment mai mulți politicieni moldoveni. TV8 a surprins la poarta Ambasadei pe deputatul comunist Vladimir Voronin, deputatul care și-a anunțat recent plecarea de la socialiști Vasile Bolea,
Schimb de replici la Parlament, după ce comunista Diana Caraman l-a întrebat pe Dorin Recean dacă nu îi este rușine să majoreze salariile miniștrilor atât de semnificativ. Premierul a spus că majorarea salarială se referă la administrația publică centrală, unde lucrează 1300 de persoane, nu doar la miniștri. Potrivit lui
Parlamentul a votat, în a doua lectură, PROIECTUL de lege privind Serviciul de Informații și Securitate. Potrivit autorilor, documentul are scopul de a asigura independența activității SIS, de a revizui mandatul conducerii instituției, de a concretiza atribuțiile. De menționat că a fost solicitată opinia Comisiei de la Veneția pe marginea