Oligarhul fugar, Ilan Șor, condamnat de justiția din Moldova la 15 de închisoare în dosarul „Frauda bancară” a părăsit statul Israel, pe 1 februarie, curent. Declarația a fost făcută de șeful Interpol Moldova, Viorel Țențiu, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, de la JurnalTV. Oficialul a precizat că Chișinăul nu cunoaște,
Prim-ministrul Dorin Recean a salutat, pe 7 februarie, începutul procesului de verificare a conformități legislației Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene (UE). Șeful Cabinetului de miniștri califică decizia drept „încă un pas concret”. „Echipa Guvernului este pe deplin angajată în avansarea pe calea noastră de aderare la UE și
Mihai Popșoi a comentat, pentru prima dată de la numirea sa în funcția de ministru de Externe, plecarea de la Parlament, unde a deținut funcția de vicepreședinte al Legislativului. Popșoi susține că cea care i-a propus să preia mandatul de șef al diplomației de la Chișinău, după demisia lui Nicu
Ministerul Culturii a venit cu o reacție, după ce o stație de așteptare a transportului public cu mozaic din comuna Stăuceni a fost la un pas de a fi demolată de angajații Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), pe 7 februarie. Ministerul precizează, într-un comunicat emis, că administrațiile publice locale
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat deschiderea, de către Moldova, a procesului de evaluare a legislației naționale la standardele Uniunii Europene (UE). Șefa statului susține că pasul este unul „crucial” pentru parcursul european al țării noastre, în condițiile în care „pregătește scena pentru discuțiile de aderare”. „Astăzi, la Bruxelles,
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Noi detalii cu privire la incidentul armat de la granița dintre regiunea transnistreană și Ucraina Dosar penal în urma „dispariției Fulger” Un fost ambasador al Moldovei, numit secretar de stat la Ministerul de Externe Maia Sandu cheamă partidele la consultări
Republica Moldova a dat start miercuri, 7 februarie, procesului de evaluarea a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene (UE). Anunțul a fost făcut de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, care a condus delegația țării noastre, aflată în vizită la Bruxelles. Oficiala susține că reuniunea introductivă a dat oportunitatea
Parcursul european al Republicii Moldova a fost discutat miercuri, 7 februarie, la Strasbourg, de președintele României, Klaus Iohannis, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Liderul de la Cotroceni a anunțat că a analizat, împreună cu Metsola, felul în care UE poate sprijini țara noastră pe calea integrării în UE, potrivit
Renumitul pianist Alexander Palei, care este originar din Republica Moldova, s-a ales cu titlul onorific „Artist al Poporului”. Distincția a fost înmânată de președinta țării, Maia Sandu, joi, 7 februarie, la Chișinău. „Astăzi i-am înmânat distincția de „Artist al Poporului” domnului Alexander Palei, cel mai renumit pianist originar din Republica
Șoferul în vârstă de 34 de ani, care a provocat, în mai 2023, un grav accident rutier la Băcioi, soldat cu trei persoane decedate și alte trei rănite, și-a aflat sentința. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a dictat miercuri, 7 februarie, 10 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce