Șeful Centrului Național Anticorupție (CNA) Ruslan Flocea a anunțat că nu se va prezenta la ședința din 18 noiembrie a Parlamentului pentru a prezenta raportul de activitate. Acesta a publicat o declarație în care susține că este conștient de faptul că decizia privind demiterea sa ar fi fost deja luată.
92 din cei 101 deputați ai Parlamentului Republicii Moldova sunt imunizați împotriva coronavirusului. Datele au fost prezentate de către speakerul legislativului Igor Grosu, în cadrul ședinței din 18 noiembrie. Igor Grosu a precizat că, dintre cei 9 deputați care rămân neimunizați – 4 au prezentat dovada care justifică motivul nevaccinării.
Deputații s-au întrunit, joi, 11 noiembrie, în ședință plenară. Aleșii poporului urmează să audieze raportul cu privire la activitatea Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova, în anul 2020. În prima lectură, urmează să fi supuse dezbaterilor proiectele cu privire la publicitate și modificările propuse la Legea privind organizarea și desfășurarea jocurilor
Proiectul de lege prin care se urmărește interzicerea publicității jocurilor de noroc a fost susținut de Comisia economie, buget și finanțe. Acesta urmează a fi transmis spre dezbateri în plenul Legislativului. Documentul propune interdicția publicității asupra loteriilor, pariurilor la competiții și evenimente sportive și altor forme de servicii din domeniul
Valeriu Saharneanu, fost deputat, a anunțat pe 6 noiembrie că își suspendă calitatea de membru de partid și părăsește politica. Acesta a menționat că va activa în domeniul jurnalismului. În cadrul alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021, acesta a candidat la funcția de parlamentar pe lista partidului Alianța pentru Unirea
Deputații s-au întrunit în ședință plenară, joi 4 noiembrie. Aceștia vor examina, în lectură finală, proiectele de lege de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale, a Legii privind dezvoltarea regională, a Legii cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu demnitate publică. În prima lectură va fi supus dezbaterii
În spațiile verzi din orașe și sate ar putea fi interzise construcțiile. Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului au aprobat, în cadrul ședinței din 3 noiembrie, coraportul pentru un proiect de lege în acest sens. În nota informativă, autorii documentului stipulează că aceste modificări legislative sunt necesare pentru
Pe 29 octombrie, au intrat în vigoare modificările la Codul Muncii, aprobate anterior de majoritatea parlamentară. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta prevede că unul dintre părinți sau tutore vor putea să-și ia zile libere de la serviciu, în cazul care procesul educațional cu prezența fizică va fi
Parlamentul s-a întrunit în ședință plenară, joi, 28 octombrie. În agendă figurează 9 inițiative, inclusiv cel cu privire la declararea vacanței mandatului de deputat a lui Igor Dodon. În cadrul ședinței de astăzi, deputații vor modifica, în lectură finală, Legea privind dezvoltarea regională și Legea privind înregistrarea de stat a
Parlamentul se va întruni în ședință plenară, joi, 28 octombrie curent. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința din 27 octombrie, ordinea de zi a acesteia. Astfel, deputații vor modifica, în lectură finală, Legea privind dezvoltarea regională, Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali