Președintele Parlamentului, Igor Grosu a prezentat în ședința Legislativului, din 6 octombrie, date actualizate privind numărul deputaților imunizați. Potrivit acestuia, cei mai mulți deputați nevaccinați sunt de la BECS, opt la număr. Alți trei au prezentat argumentele pentru care nu se pot imuniza. De la PAS au rămas încă doi
Deputații s-au întrunit, pe 7 octombrie, în ședință plenară. Conform documentului publicat pe site-ul Legislativului, pe ordinea de zi sunt șase proiecte de legi. În sala de plen sunt 60 de deputați. Fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor boicotează ședința. Deputații vor dezbate în lectura a doua proiectele de modificare a Legii
Mai mult de 30 de deputați din Parlamentul de legislatura a XI-a sunt pedagogi sau au experiență didactică, inclusiv președintele legislativului, Igor Grosu. Informația a fost publicată pe 5 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației. Absolvent al Universității de Stat din Moldova, Igor Grosu este profesor de istorie, iar
În incinta Parlamentului va avea loc o dezbatere cu privire la cadrul normativ și mecanismele de contracarare a infracțiunilor de răspândire a informațiilor false. La ședință pot participa organizațiile și experții interesați de acest subiect, se arată într-un comunicat de presă publicat pe 4 octombrie. Dezbaterile vor fi organizate de
Angajații vor beneficia de mai multe măsuri de sprijin, în perioada stării de urgență în sănătate publică. O inițiativă care conține o serie de modificări a Codului Muncii, a fost aprobată, pe 1 octombrie, în prima lectură, de Parlament, cu votul a 56 de deputați. Documentul prevede că, în cazul
Parlamentul a adoptat, în prima lectură, proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 1 octombrie. În favoarea inițiativei au votat 54 de deputați, doar din cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate. Deputatul PAS Dumitru Alaiba
Veniturile și cheltuielile Bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul curent vor fi majorate cu aproape 1 miliard de lei (4,1%). Parlamentul a votat, pe 1 octombrie, în prima lectură, modificarea BASS, în unanimitate. Astfel, veniturile și cheltuielile BASS vor constitui în anul curent 27,49 miliarde de lei. Vor
Deputații din Parlamentul Republicii Moldova s-au întrunit, pe 1 octombrie, într-o nouă ședință plenară. În agendă figurează doar două subiecte. Deputații urmează să aprobe modificările la bugetul de stat, aprobate în ajun de Guvern. Astfel, veniturile la bugetul de stat vor crește cu circa 3,7 miliarde lei, iar cheltuielile vor
Banca Mondială ar putea oferi Republicii Moldova o finanțare adițională, în valoare de 24,8 milioane de euro. Banii vor putea fi accesați sub formă de credit, cu scopul implementării procesului de imunizare împotriva Covid-19. Inițiativa a fost aprobată în prima lectură, în cadrul ședinței Parlamentului din 30 septembrie, la care
Proiectul de lege care are drept scop responsabilizarea conducătorilor unor autorități publice aflate sub control parlamentar a fost votat în lectura a doua, finală, în cadrul ședinței din 30 septembrie. Inițiativa prevede modificarea Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Legii concurenței, Legii privind achiziţiile publice, Codului serviciilor media audiovizuale,