PAS

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, tot el președinte al partidului de guvernare, Acțiune și Solidaritate (PAS), susține că formațiunea politică pe care o conduce nu este îngrijorată de rezultatele sondajelor, care indică că PAS pierde din încrederea alegătorilor, deși se menține, în același timp, în topul partidelor politice în care moldovenii

Partidele politice care s-au afiliat politicianului fugar Ilan Șor, în special după declararea ex-Partidului „ȘOR” în afara legii, ajung sub monitorizarea strictă a autorităților. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova. „Avem un maraton de trei ani. Nu

Aproape jumătate din finanțările oferite pentru proiectele de infrastructură prin Programul „Satul European Expres” au fost câștigate de primarii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Totodată, în urma unui reportaj al TV8 s-a depistat că cel puțin doi primari din partea Partidului Socialiștilor (PSRM), care au obținut granturi în cadrul programului,

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a anunțat candidatul pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Este vorba despre Vladimir Rusu. Cel din urmă deține, din 2021, funcția de șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. „Candidatul nostru, Vladimir Rusu, este o persoană dedicată și pasionată de dezvoltarea orașului

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Oazu Nantoi a declarat că sute de deținători ai cetățeniei Republicii Moldova luptă în Ucraina împotriva agresiunii ruse, relatează IPN. Potrivit deputatului, aceasta „este o manifestare concretă a atitudinii față de acest război”. Deputatul Oazu Nantoi a spus că sute de deținători ai cetățeniei

Mitropolia Basarabiei a mulțumit președintelui Senatului României Nicolae Ciucă, pentru că a discutat cu Maia Sandu despre cedarea clădirii fostului Seminar Teologic din Chișinău Mitropoliei Basarabiei și a „subliniat importanța transmiterii” bunului. Potrivit reprezentanților Mitropoliei, declarațiile lui Ciucă reprezintă „un sprijin ferm acordat comunității românești din Republica Moldova”. Totodată, Mitropolia

Deputații au votat în prima lectură modificările legislative cu privire la serviciile de taxi. Autorii proiectului de lege propun ca toți deținătorii de platforme și aplicații de comenzi de taxi să fie înregistrați juridic pe teritoriul Moldovei, totodată administratorii unităților de transport să îi informeze pe călători despre disponibilitatea unor

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian susține că ambuteiajele din Chișinău pot fi rezolvate prin extinderea drumurilor, construcția pasajelor, podurilor, inclusiv crearea condițiilor pentru bicicliști. Potrivit lui Marian, acum „ambuteiajele sunt mai strașnice decât au fost 4 ani în urmă”, iar „tot ce se face în Chișinău e

Asociația Promo-LEX a prezentat primele concluzii cu privire scrutinul local general din 5 noiembrie 2023. Asociația a constatat că au fost desemnați candidați înainte de termenul legal stabilit, au avut loc activități de promovare cu tentă electorală a potențialilor candidați, totodată s-au utilizat abuziv resurse administrative. Promo-LEX a prezentat, pe

Partidul „Renaștere”, afiliat politicianului fugar Ilan Șor, a anunțat pe 30 august că adună semnături „în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE)”. Menționăm că săptămâna trecută, partidul anunța că strânge semnături pentru interzicerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). „Partidul „Renaștere” a lansat colectarea semnăturilor în favoarea aderării

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x